Te bușește râsul când vezi ce impresionați au fost românii de “lupii financiari”, conduși de masculul Alfa, interpretat de Leonardo Di Caprio. Am căzut pe spate, uluiți de cinismul și lăcomia Wall-Street-ului de a face bani pe seama fraierilor. Ce faci însă când prădătorii stau la un loc, fiind nevoiți să dea zilnic nas în nas cu victimele lor? “Lupii” lui Scorsese sunt niște cățeluși pe lângă “lupii” post-comunismului, primii îmbogățiți, cei pe care Revoluția i-a prins în fruntea intreprinderilor de stat, puși acolo, ba de vreo rudă de la securitate, ba de vreun socru, vreun tătic sau chiar de către partid.
Pentru o perioadă, mulți dintre aceștia s-au scăldat în bani, construindu-și vile cât un bloc ANL, dezvoltând pasiuni pentru jocul de cărți, barbutul sau păcănelele. Fabricile comuniste, foste ale “poporului”, au produs și vor mai produce încă sute de mii de euro, îmbogățind prima generație de copii de bani gata, cei cu tătici, socrii, securitate și partid. Cât despre ceilalți “lupi”, cu care am fost egali doar puțin după anii ’90, ori au dat-o pe cămătărie, ori s-au aciuat pe lângă primari sau Consiliile Locale. Pe filiera acestora au intrat în haita politică, beneficiind de nenumărate avantaje, ei și familiile lor. Nu există unul care să nu fi câștigat o licitație, un spațiu comercial, un teren, o lucrare cu administrația, un contract, şamd.
Așa au învățat că nu strică să ajungi consilier local, sau să te lipești de banul public și de avantajele acestuia. Dacă “pădurea” nu-ți mai oferă nimic de halit, tu ai pus deoparte măcar un “hoit”, care prinde tare bine în vremuri de criză. Nu mai miră pe nimeni că așa-zișii oameni de afaceri au ajuns să-și permanentizeze “vizuina” pe culmile cele mai înalte ale orașului, județului, și chiar și ale capitalei (în cazul parlamentarilor), locuri din care au o vedere perfectă asupra a tot ce mișcă. Ceilalți mârâie, unii de invidie, alții de foame, văzând noua lege impusă de niște animale nu foarte dotate: “Toți lupii sunt egali, numai că unii lupi sunt mai egali decât alții.”
Celelalte animale se întreabă de ce nu merge bine treaba în pădure? Păi dacă lipsește “leul”? Cine să-i aducă pe toți la aceeași masă? Și dacă-i aduci, se mai pot ierta vreodată, la câte țepe și-au dat unii altora? Dacă l-ai băgat pe unul în faliment din cauza camătei, dacă l-ai șantajat pe altul cu mii de dolari/euro ca să nu-l urci la o licitație, dacă i-ai luat unuia spațiul comercial din care își întreținea familia, l-ai blocat pe altul cu o parcare, dacă te-ai înhăitat cu politicul ani de-a rândul, făcând bani și sfidându-i pe ceilalți, cum să se mai vindece rănile făcute de colții tăi hămesiți? Așa că, pădurea aceasta frumoasă, dar bolnavă, slabe șanse mai are să devină codrul luminos, de odinioară.
Va mai trece ceva timp până ce lupii bătrâni vor scăpa ciolanul din gură, iar dacă lupișorii ce le calcă pe urme vor fi mai umani, atunci lucrurile se vor schimba.
Perfect adevărat, din păcate!
Vise… sunt multe de spus, insa timpul…, oamenii insa pot si au capacitatea de a face diferenta dintre ei, cine, cat si ce au promis, ce au facut pentru cei care i-au ales si… mai ales cat au facut pentru „ei insasi”, cat si daca mai merita sa-i onoreze cu o „stampila pe buletinul de vot”, oare?, vor gandi oamenii asa?… NU!, putini se intreaba, cum naiba romanii au ajuns saracii Europei, dar… politicienii lor cu „sute sau milioane de euro in conturi”, putini… restul… „cu capul in traista mai rau decat… caii!
Pai daca tot o tineti in fabule editoriale nu o sa rezolvati nimic nici intr-o suta de ani de aici inainte. E prea mic orasul si prea sunt legati oamenii unul de altul ca sa va dati in cap. „Stim cine-i Elefantul, stim cine-i vrabiuta dar nu stim cine-i bursucul! Sa vina la mine bursul!” De lupi ni se ocupa nimeni!