O nouă campanie de donare de sânge s-a desfăşurat cu succes în cadrul Laboratorului de Analize Medicale Dorna Medical din Vatra Dornei, sâmbătă, 1 august. Este a treia campanie de acest fel organizată de societatea Dorna Medical împreună cu Centrul de Transfuzii Suceava.
Peste 100 de persoane s-au prezentat pentru donarea de sânge, dintre care 79 au fost acceptate pentru a putea dona, celelalte fiind refuzate din motive medicale. Programul de recoltare s-a desfășurat între orele 09:00 și 17:00, fiind un efort și un sacrificiu frumos pentru donatori, mai ales pentru cei care au intrat pentru recoltare în cursul după-amiezii.
Fiecare persoană care s-a prezentat pentru donare de sânge a beneficiat inițial de o consultație medicală gratuită și analize sanguine gratuite pentru hemoglobină, Rh, grupa sanguină, urmând ca din sângele donat să se efectueze teste pentru hepatitele B şi C, HIV, HTLV – leucemie și VDRL (Test Sifilis). O donare de sânge, pe lângă faptul că salvează alte 3 vieți, îmbunătățește și sănătatea donatorului. Astfel, sângele este împrospătat, iar imunitatea organismului crește.
Dorna Medical, împreună cu Centrul de Transfuzii Suceava, mulțumește tuturor celor care au participat în cadrul acestei Campanii de donare de sânge. Dorna Medical va continua organizarea campaniei de donare de sânge de cel puțin 2 ori pe an.


Lasă un răspuns