După turneul de la Cluj, unde au obținut locul al șaptelea, grupa 2007 a Maxi Sport Vatra Dornei înregistrează rezultate tot mai bune, ultima performanță fiind locul al patrulea la Cupa Municipiului Suceava, eveniment sportiv desfășurat în perioada 5-7 iunie.
Timp de trei zile, de vineri și până duminică, stadionul Areni, stadionul Metalul și Baza sportivă Ramiro din Burdujeni au găzduit cea de-a doua ediție a Cupei Municipiului Suceava la fotbal pentru juniori, competiție organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi ACS Juniorul Suceava în colaborare cu Federaţia Română de Fotbal şi Primăria Municipiului Suceava. Față de prima ediție, Cupa Municipiului Suceava din acest an a avut parte de o participare mult mai numeroasă, nu mai puțin de 45 de echipe intrând în competiție.
Au fost prezente mai multe echipe din județul Suceava precum Juniorul Suceava, Luceafărul Bucovina Suceava, LPS Suceava, CSM Dorna Vatra Dornei, Maxi Sport Vatra Dornei, CN Nicu Gane Fălticeni sau Juniorul Câmpulung Moldovenesc, dar și invitați din Brașov, Bacău, Vaslui, Iași, Galați, Botoșani și Piatra Neamț. Mai mult, la ediția aceasta au răspuns invitației organizatorului și trei cluburi din Moldova de peste Prut, CSS Călăraşi, CSS Telemeşti şi CSS Străşeni. Competiția a fost structurată pe cinci grupe de vârstă, mai exact 8, 9, 10, 11 și 12 ani, copii născuți în anii 2003 – 2007, dar și mai mici.
Micii fotbaliști au început turneul cu o victorie cu 4-0 contra celor de la Athletic Iași, în al doilea meci din grupe au fost învinși cu 4-2 de Luceafărul Bucovina, câștigătoarea turneului. Meciul al treilea a fost decisiv pentru calificarea în semifinale. Susținuți în tribune de părinți și colegi mai mari, de la grupa 2005, au reușit să se impună cu scorul de 2-0, reușind calificarea în semifinale, unde i-au întâlnit pe cei de la Ceahlăul Piatra Neamț. Desfășurarea partidei s-a realizat în condiții excelente, echipa reușind să deschidă scorul, dar nu au putu menține avantajul și au fost învinși cu scorul de 2-1, ratând posibilitatea de a ajunge în finală.
Finala mică s-a jucat împotriva celor de la Juniorul Suceava, partidă în care au reușit din nou să deschidă scorul, în minutul doi. În ultimul minut al partidei au fost egalați, meciul ajungând până la loviturile de departajare, unde emoțiile și-au spus cuvântul, scorul final al meciului fiind 3-2. Grupa 2005 a avut de asemenea un parcurs destul de bun obținând locul al șaptelea din cele 12 echipe. Aceasta a fost prima participare la un turneu oficial în acest format de joc. Deși unele dintre rezultate nu au fost tocmai cele dorite, antrenorii au fost mulțumiți de jocul prestat.
Antrenorii celor două grupe: Nemeș Ionel, Vizitiu Mihai, Buligă Relu și Groza Ilie au deplasat la Suceava următorul lot de jucători: Moldovan Marius, Cohal Flavius, Țăranu Ștefan, Silion Robert, Odochian Cezar, Herscovici Daniel, Crăciun Matei, Văideanu Luca, Nacu Alex, Pintescu Iustin (grupa 2007). Handaric Lucian, Bulichi Codruț, Bodnari Darius, Ungureanu Edi, Țăran Daniel, Canea Ionuț, Tălmăcel Răzvan, Sandu Ștefan, Strugari Silvio, Todașcă Virgil (grupa 2005).
Lasă un răspuns