Municipiul Vatra Dornei a găzduit sâmbătă, 2 mai, pentru a opta oară, una dintre cele două etape a Campionatului Național de Alergare Montană pentru seniori și juniori I, cea de-a doua urmând a avea loc la Busteni, pe 28 iulie.
Traseul, de 12 kilometri, a fost unul dificil, startul dându-se din parcarea telescaunului, iar linia de finish fiind stabilită la cota 1.300, la capătul telefericului. Evenimentul sportiv s-a bucurat de participarea a aproape 50 de sportivi, printre care s-au numărat și trei atleți ai Clubului Sportiv Municipal „Dorna” Vatra Dornei, Andrei Leancă la seniori și Alexandru Miron și Gabriel Bularda la juniori I.
În proba de 12 kilometri, pentru prima dată la seniori, sportivul Andrei Leancă a reușit să obțină primul loc al acestei competiții, după un timp de 1:13:01. La doar 48 de secunde distanță, a sosit pe locul al doilea, Marcel Laza, legitimat la CSU Galați, iar pe cel de-al treilea loc a sosit, la 2 minute și 20 de secunde distanță de primul loc, Cristian Bălan, legitimat la CSM Cluj-Napoca. Traseul s-a dovedit a fi dificil pentru unii dintre seniori, trei dintre cei opt care au luat startul, abandonând pe parcursul competiției.
„A fost greu pentru mine, vremea nu a fost grozavă, iar participanții au fost printre cei mai buni. Am luat startul hotărât și am reușit să îmi stabilesc un avans convenabil încă din începutul cursei, însă ceilalți alergători au dat dovadă de tărie de caracter și multă pregătire, cu toate că o parte dintre ei nu cunoșteau traseul. După mai bine de o oră, am trecut linia de finish pe primul loc și, sincer să fiu, mă bucur că m-am calificat pentru Campionatul European din Portugalia și că am făcut impresie bună printre seniori”, a declarat Andrei Leancă pentru Monitorul de Dorna.
Rezultate excelente s-au înregistrat și la juniori I, acolo unde au alergat Alexandru Miron și Gabriel Bularda, sportivi legitimați la CSM „Dorna” Vatra Dornei. Ambii au luat startul probei de 8 kilometri, pe parcursul acesteia Alexandru Miron abandonând din cauza crampelor musculare. Proba a fost dusă la bun sfârșit de Gabriel Bularda, la finalul căreia și-a adjudecat locul al treilea, după un timp de 56 de minute și 43 de secunde.
Pe primul loc a sosit Marian Fălcescu, sportiv legitimat la CS Târgoviște, după un timp de 55 de minute și 3 secunde, iar pe locul al doilea a terminat cursa sportivul Gergely Bogya, legitimat la CSM Cluj-Napoca, după un timp de 56 de minute și 7 secunde.
„Mă așteptam ca Andrei Leancă să obțină locul întâi astăzi, la Vatra Dornei, chiar dacă a participat pentru prima dată din postura de senior. Sunt extrem de fericit și pentru Gabriel Bularda, care a reușit să își adjudece locul al treilea la juniori I, sportiv pe care l-am descoperit la Crosul „Elevii de azi, campionii de mâine”, organizat pe 22 noiembrie 2014, la Vatra Dornei. El face naveta în fiecare zi, de la Botuș la Vatra Dornei, iar în momentul de față, din cauza situației sale financiare, căutăm sponsori pentru ca performanțele sale sportive să continue”, a declarat Cristian Prâsneac, antrenor al CSM „Dorna” Vatra Dornei.
Campionatul Național a fost criteriul de selecție pentru participarea la Campionatul European de Alergare Montană, găzduit de orașul Porto Moniz din Portugalia, pe 4 iulie, dar și pentru participarea la Campionatul Mondial de Juniori II, găzduit de orașul Smolyan din Bulgaria. Datorită rezultatelor înregistrate, Andrei Leancă și Gabriel Bularda vor lua startul Europenelor de pe 4 iulie.
Lasă un răspuns