Un nou caz de violență domestică a fost înregistrat miercuri seară, pe 18 iunie 2025, în comuna suceveană Pojorâta. În jurul orei 21:55, o femeie a apelat numărul de urgență 112 pentru a reclama comportamentul agresiv al soțului său. Apelul a fost preluat de polițiștii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală din Pojorâta, care s-au deplasat la fața locului pentru a verifica faptele sesizate.
Incidentul a avut loc la domiciliul comun al celor doi soți, pe fondul unor neînțelegeri legate de activitățile gospodărești. În urma unui conflict spontan, bărbatul și-ar fi lovit soția de două ori cu palma peste față. Femeia nu a prezentat urme vizibile de violență și a refuzat acordarea de îngrijiri medicale, însă a fost condusă la sediul poliției pentru evaluarea situației.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, constatând existența unui pericol iminent pentru integritatea victimei. În urma acestei evaluări, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de cinci zile. Documentul impune evacuarea agresorului din locuința comună și păstrarea unei distanțe legale față de victimă.
Deși i s-a oferit posibilitatea de a solicita montarea unui sistem electronic de supraveghere pentru soțul agresiv, femeia a refuzat această opțiune, refuzul fiind consemnat în scris. Victima a fost îndrumată să se adreseze medicilor pentru a obține un certificat medico-legal.
Ordinul de protecție a fost comunicat ambelor părți, iar pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Cazul a fost preluat de Postul de Poliție Pojorâta, care vor continua cercetările și vor monitoriza respectarea măsurilor dispuse.
Lasă un răspuns