Agenții din cadrul Secției 11 de Poliție Rurală Pojorâta au depistat marți, pe 18 iunie 2025, un transport ilegal de material lemnos pe raza comunei sucevene Pojorâta. Controlul de rutină desfășurat de polițiștii suceveni a avut loc în jurul orei 12:50, pe drumul DJ 175, în cadrul unei acțiuni pentru combaterea tăierilor de păduri și a transporturilor ilegale de material lemnos.
O autoutilitară care circula pe DJ 175 a fost oprită de polițiști pentru verificări. La volan se afla un bărbat în vârstă de 48 de ani, domiciliat în comuna Fundu Moldovei. În urma controlului, în autoutilitară au fost identificate patru piese de lemn rotund de dimensiuni mici. Conducătorul auto a declarat că lemnul îi aparține, însă nu a putut prezenta niciun document legal de transport.
Pentru verificări suplimentare, polițiștii au utilizat aplicația SUMAL 2.0, iar rezultatele au arătat că transportul respectiv nu era înregistrat în sistem. Drept urmare, autoutilitara a fost condusă la Atelierul de Producție din Sadova, unde s-a efectuat măsurarea materialului lemnos. S-a stabilit că era vorba despre 0,49 metri cubi de lemn rotund de foc de rășinoase.
Având în vedere lipsa documentelor legale, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat în conformitate cu prevederile articolului 19, alineatul 2 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Lasă un răspuns