Știrile zilei de13 septembrie 2026

Vânătorul Dorna Candrenilor, învinsă de Sporting Poieni-Solca. Luptă strânsă pentru promovare în Seria I din Liga 5

Cea de-a 23-a etapă din Liga 5 a adus schimbări importante în fruntea Seriei I din competiția județeană, în urma unor rezultate surprinzătoare și a meciurilor spectaculoase. Bucovina Dărmănești a pierdut șefia clasamentului după ce a remizat, pe teren propriu, scor 1-1, cu Unirea Salcea. Ionuț Pelepco a deschis scorul pentru gazde, însă Unirea a restabilit egalitatea prin reușita lui Cătălin Tacu.

Profitând de acest rezultat, Viitorul Vadu Moldovei a urcat pe primul loc, grație unei victorii categorice obținute în deplasare, scor 0-3, pe terenul celor de la Sporting Siminicea. Omul meciului a fost Constantin Nechitoaia, care a reușit un hat-trick și a „adus” acasă toate cele trei puncte.

În celelalte meciuri din Seria I, Releul Mihoveni Șcheia s-a impus clar, 3-0, în fața Viitorului Fălticeni, iar Viitorul Cetatea Baia și Stejarii Dragomirnei au oferit un meci spectaculos, încheiat la egalitate, 3-3. Într-un alt duel cu multe goluri, Viitorul Forăști a trecut la limită de Sporting Voința Bunești, scor 5-4.

Rezultatele Seriei I din Liga 5:

● Releul Mihoveni Șcheia – Viitorul Fălticeni (3-0)
● Viitorul Cetatea Baia – Stejarii Dragomirnei (3-3)
● Bucovina Dărmănești – Unirea Salcea (1-1)
● Sporting Siminicea – Viitorul Vadu Moldovei (0-3)
● Sporting Voința Bunești – Viitorul Forăști (4-5)

În Seria II, etapa a fost una de coșmar pentru fruntașe. Liderul Academica Gălănești a cedat pe terenul formației Unirea Grămești, scor 2-1. Marius Cernăuțean a fost omul meciului, cu o dublă decisivă pentru echipa gazdă, în timp ce pentru oaspeți a punctat Timotei Rusu.

Forest Pătrăuți, ocupanta locului secund în clasamentul din Seria II, a pierdut și ea la limită, scor 2-1, în deplasarea de la Câmpulung Moldovenesc. ASA Rarău s-a impus prin golurile marcate de Tudor Damian și Vlăduț Gavrilei, în timp ce Vasile Gorgan a înscris pentru oaspeți.

În alte două confruntări spectaculoase din Seria II, Avântul Frasin a trecut cu 4-2 de FC Marginea, iar Sporting Poieni-Solca a învins la limită, 3-2, pe terenul celor de la Vânătorul Dorna Candrenilor.

Rezultatele Seriei II din Liga 5:

● Unirea Grămești – Academica Gălănești (2-1)
● ASA Rarău Câmpulung Moldovenesc – Forest Pătrăuți (2-1)
● Avântul Frasin – FC Marginea (4-2)
● Vânătorul Dorna Candrenilor – Sporting Poieni-Solca (2-3)

În clasamentul din Seria II, Vânătorul Dorna Candrenilor se află pe locul al optulea, cu un total de 18 puncte acumulate până în prezent și cu un golaveraj negativ, de 34 la 38. Referitor la formațiile care se află în fruntea clasamentului, Academica Gălănești se află pe prima poziție, cu 40 de puncte, fiind urmată de Forest Pătrăuți, cu 36 de puncte, și FC Marginea, cu 35 de puncte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *