Astăzi a avut loc acțiunea anuală de reîmpădurire organizată de compania Maspex Romania, prin brandul de apă minerală naturală Bucovina, în cadrul programului de responsabilitate socială „Protejăm Ținutul Echilibrului”. Au fost plantați peste 3.500 de puieți de molid și de brad în apropierea surselor de apă Bucovina, în zona Valea Secu, din localitatea Dorna Candrenilor.
Două dintre legendele sportului românesc, Elisabeta Lipă și Ana Maria Brânză, s-au alăturat acțiunii de reîmpădurire împreună cu alți sportivi de top, membri ai echipei Maspex și reprezentanți ai asociațiilor de voluntari din Vatra Dornei.
Programul „Protejăm Ținutul Echilibrului” continuă să contribuie la menținerea echilibrului dintre om și natură, acesta fiind unul dintre obiectivele principale ale brandului de apă minerală naturală Bucovina, inițiatorul programului. Cei peste 3.500 de puieți de molid și de brad plantați la această ediție se adaugă celor peste 16.000 de puieți plantați la acțiunile precedente.
La acțiunea de reîmpădurire din comuna Dorna Candrenilor au participat Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj, declarată canotoarea secolului al XX-lea, Ana Maria Brânză, declarată cea mai bună spadasină din lume timp de cinci sezoane, alături de canotorii Marius Cozmiuc, Ioana Vrânceanu, Bianca Ifteni, gimnaștii Gabriel Burtanete și Robert Burtanete, primii frați din istoria gimnasticii românești care au urcat împreună pe podium la același aparat.
„Mă bucur să revin a doua oară alături de echipa Bucovina la această acțiune de reîmpădurire, într-un loc care îmi este tare drag. Împărtășim aceleași valori și cred că doar prin implicare directă putem contribui cu adevărat la protejarea naturii”, afirmă Elisabeta Lipă.
„Pentru mine, echilibrul este esențial atât în sport, cât și în viață. Mă bucur că am fost parte din inițiativa apei Bucovina și că am pus umărul, la propriu, pentru un viitor mai verde. Astfel de gesturi contează și pot inspira mai departe”, spune Ana Maria Brânză.
Ca în fiecare an, Carmen Brumă, ambasadoarea apei Bucovina, a fost prezentă la acțiunea de reîmpădurire. Atât voluntari din echipa companiei Maspex Romania, cât și voluntari locali de la asociația Vatra Dornei Tineret și Organizația Tinerilor Dorneni au răspuns prezent și la această ediție. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Ocolului Silvic Dorna Candrenilor și al Primăriei Comunei Dorna Candrenilor, cărora organizatorii le mulțumesc pentru implicare.
„Protejarea mediului înconjurător este o responsabilitate continuă. Suntem recunoscători că am realizat o nouă acțiune de reîmpădurire prin intermediul căreia contribuim la binele comunității din care facem parte. Mulțumim celor care s-au alăturat echipei noastre, personalități din lumea sportului care împărtășesc aceleași principii ca și noi, voluntari din zonă, care răspund an de an la invitația noastră de a proteja Ținutul Echilibrului”, afirmă Grzegorz Grabowski, CEO Maspex Romania.
Maspex România, prin brandul de apă Bucovina, a demarat în urmă cu șase ani campania de comunicare „Apa din Ținutul Echilibrului”, care duce mai departe povestea brandului prin definirea zonei sale de proveniență ca teritoriu absolut al armoniei dintre om și natură.
Apa Bucovina crede cu adevărat în păstrarea echilibrului între cele două lumi, cea a omului și cea a naturii. Unul dintre mesagerii de bază ai naturii către noi, oamenii, este chiar apa. Îndrăgim această filosofie care a venit la fel de natural ca apa pe care o îmbuteliem din surse subterane, localizate într-o zonă protejată, de tip rezervație naturală, izolată de orice activități umane.
Toate acțiunile pe care le întreprindem reprezintă modul nostru de a manifesta respectul față de natură și de consumatorul care apreciază calitățile apei noastre, echilibrul și puritatea absolută.







Lasă un răspuns