Brandul de apă minerală naturală Bucovina organizează miercuri, pe 7 mai 2025, noi evenimente în Bazinul Dornelor, menite să promoveze echilibrul dintre natură și performanță. Activitățile se vor desfășura în comuna Dorna Candrenilor și în municipiul Vatra Dornei, reunind personalități marcante ale sportului românesc și reprezentanți ai comunității locale.
Acțiune de reîmpădurire în Țara Dornelor
Ziua de miercuri debutează la ora 11:00, în comuna Dorna Candrenilor, pe drumul forestier Secu, unde va avea loc o nouă acțiune de reîmpădurire sub denumirea „Protejăm Ținutul Echilibrului”. Acțiunea face parte dintr-un program amplu de responsabilitate socială al brandului Bucovina și are ca scop protejarea mediului înconjurător și conservarea frumuseții naturale a zonei.
Întâlnire cu mari sportivi pe stadionul din Vatra Dornei
De la ora 14:15, pe stadionul din Vatra Dornei se va desfășura evenimentul „Echilibru și performanță. Bucovina îți prezintă campionii”. Această întâlnire interactivă și motivațională aduce față în față copii și tineri din zonă cu unele dintre cele mai mari legende ale sportului românesc.
La eveniment va fi prezentă Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj și cea mai bună canotoare a secolului, conform Federației Internaționale de Canotaj, dar și Ana Maria Brânză, spadasină de renume mondial, desemnată cea mai bună spadasină a lumii timp de cinci sezoane.
La Vatra Dornei vor fi prezenți și sportivii Marius Cozmiuc, Ioana Vrânceanu și Bianca Ifteni, canotori de top ai României, alături de Gabriel și Robert Burtănete, gimnaști de performanță și primii frați din istoria gimnasticii românești care au urcat împreună pe podium la același aparat.
Ambele evenimente se vor bucura și de prezența ambasadorului brandului Bucovina, Carmen Brumă, cunoscută pentru implicarea în promovarea unui stil de viață echilibrat și sănătos.

Lasă un răspuns