Serviciul Salvamont Suceava transmite că majoritatea traseelor turistice din zona montană a județului pot fi practicate în condiții de vară. Conform salvamontiștilor suceveni, încă mai există zăpadă în zonele cu altitudine de peste 1.600 de metri, respectiv în Masivul Călimani, iar traversarea acestor zone necesită o atenție sporită și echipament adecvat.
Circulația cu mașinile până la Exploatarea Călimani, dinspre Gura Haitii, este accesibilă până în parcarea de la fosta exploatare. Salvamontiștii transmit că accesul auto pe Transrarău, dinspre Câmpulung Moldovenesc, s-a redeschis și rămâne cu sens unic pe urcare de la Mănăstirea Sihăstria.
Nu sunt recomandate traseele din Călimani, Rarău și Giumalău:
● traseu marcat cu punct roșu între Șaua Negoiu și Poiana Izvoarelor
● traseu marcat cu punct albastru între Gura Haitii și Vârful Călimaniul Cerbului
● traseu marcat cu cruce roșie între Poiana Izvoarelor și Coada Pietrosului
● traseu marcat cu cruce galbenă între Izvorul Limpedea și Rarău
Serviciul Salvamont Suceava transmite că traseele de boulder și escaladă din zona Gura Humorului și Masivul Rarău sunt uscate și practicabile: „Vă recomandăm atenție sporită în Masivul Rarău, acolo unde calcarul, ca de obicei după iarnă, este posibil să prezinte noi zone friabile”.
Lasă un răspuns