Știrile zilei de13 septembrie 2026

Expoziție de fotografie dedicată biodiversității din Munții Călimani, la Cazinoul din Vatra Dornei

Administrația Parcului Național Călimani, în parteneriat cu Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” din municipiul Vatra Dornei, organizează, între 15 aprilie și 15 iunie 2025, o expoziție de fotografie care aduce în prim-plan frumusețea și importanța biodiversității din Munții Călimani.

Intitulată „Călimani, sanctuar al biodiversității”, expoziția cuprinde imagini spectaculoase cu flora, fauna și peisajele din cadrul Parcului Național Călimani, toate realizate de angajați ai Parcului Național Călimani. Publicul este invitat să descopere, prin intermediul artei fotografice, bogăția naturală a uneia dintre cele mai importante arii protejate din România.

Scopul expoziției este conștientizarea publicului cu privire la necesitatea menținerii și protejării biodiversității atât pentru bunăstarea generațiilor viitoare, cât și pentru echilibrul ecosistemelor naturale. Organizatorii subliniază că educația ecologică și informarea sunt esențiale în construirea unei atitudini responsabile față de natură atât în rândul localnicilor, cât și al turiștilor.

Evenimentul reprezintă o acțiune de promovare a valorilor naturale din Munții Călimani și susține unul dintre obiectivele fundamentale ale unei arii naturale protejate: creșterea gradului de conștientizare cu privire la rolul crucial pe care biodiversitatea îl joacă în viața de zi cu zi a oamenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *