Salvamont Suceava a emis o informare de interes pentru iubitorii de drumeții și activități montane, în contextul ninsorilor abundente care au afectat zona de munte a județului în ultimele zile. Conform salvamontiștilor, la altitudini de peste 1.400 de metri s-a depus un strat de zăpadă care atinge aproximativ 50 de centimetri, cu o tendință de creștere până la sfârșitul săptămânii.
De asemenea, vântul puternic din ultimele 24 de ore a contribuit la formarea unor troiene care depășesc un metru înălțime. Specialiștii avertizează că în perioada imediat următoare este așteptată o încălzire bruscă a vremii, fenomen care va destabiliza considerabil stratul de zăpadă și va crește semnificativ probabilitatea de declanșare a unor avalanșe.
„Ninsorile din ultimele zile, începând cu 1.400 de metru, au depus aproximativ 50 de centimetri de zăpadă proaspătă, fiind în creștere până sâmbătă. Din cauza vântului puternic, troienele de zăpadă depășesc 1 metru. Recomandăm prudență în zilele ce urmează! Încălzirea bruscă a vremii va favoriza creșterea instabilității stratului de zăpadă. Planurile voastre pot include trasee la altitudini mai mici, zone împădurite și pante sub 30 de grade. Dar chiar și acestea pot fi nesigure dacă aveți deasupra voastră și sunteți prea aproape de un teren suficient de înclinat pentru declanșarea unor avalanșe”.
Lasă un răspuns