Polițiștii suceveni au desfășurat, pe 28 martie 2025, o razie de amploare în municipiul Câmpulung Moldovenesc, având ca scop prevenirea și combaterea infracționalității stradale, depistarea infractorilor voiajori și creșterea siguranței publice. Acțiunea a avut loc între orele 07:00 și 12:00 și a vizat traficul rutier, agenții economici și identificarea persoanelor urmărite sau cu ședere ilegală.
La acțiune au participat 27 de polițiști, sprijiniți de doi jandarmi de la Detașamentul 7 Câmpulung Moldovenesc, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Direcției de Sănătate Publică (DSP), Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Registrului Auto Român (RAR), Gărzii Forestiere Suceava și ISCTR Suceava.
Au fost legitimate 302 persoane și controlate 201 vehicule. Polițiștii au verificat 16 unități economice, cu accent pe respectarea legislației privind vânzarea produselor din tutun și alcool către minori.
Ca urmare a acțiunii polițiștilor, au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 52.107 de lei. Totodată, au fost reținute două permise de conducere și retrase cinci certificate de înmatriculare, fiind confiscat și un set de plăcuțe de înmatriculare. Polițiștii au testat 69 de șoferi pentru consum de băuturi alcoolice sau substanțe interzise, unul dintre aceștia fiind prins conducând sub influența alcoolului. În acest caz a fost întocmit un dosar penal.
Un alt aspect important al raziei a fost confiscarea a 14,19 metri cubi de material lemnos fără avize sau documente legale, în valoare de 6.286 de lei. De asemenea, polițiștii din județul Suceava au reușit să identifice o persoană din județul Iași dată dispărută la nivel național.
Cazuri semnificative ale raziei de la Câmpulung Moldovenesc:
În jurul orei 11:12, pe DJ 175, în comuna Moldova-Sulița, un conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost reținut, iar pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
În jurul orei 11:00, pe raza comunei Izvoarele Sucevei, polițiștii suceveni au reușit să identifice un bărbat dat dispărut la nivel național de către IPJ Iași. Acesta a fost predat autorităților competente pentru continuarea cercetărilor care se impun.
În urma unui control efectuat la un depozit de materiale lemnoase din satul Molid, din comuna Vama, s-au constatat nereguli privind evidența a 14,19 metri cubi de bușteni de gater. Societatea respectivă a fost amendată cu 10.000 de lei, iar cantitatea de material lemnos a fost confiscată.
Lasă un răspuns