Comisarii de la Garda de Mediu Suceava au efectuat un control la un agent economic din județ, care deține o stație de distribuție a carburanților și o spălătorie auto, constatând că activitățile desfășurate nu aveau autorizație de mediu. În urma verificărilor, operatorul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 30.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind protecția mediului.
Reprezentanții Gărzii de Mediu au stabilit măsuri obligatorii cu termene clare pentru ca societatea să intre în legalitate. Conform prevederilor legale, activitățile care intră sub incidența codurilor CAEN 4730 (Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule) și 4520 (Întreținerea și repararea autovehiculelor, inclusiv stații de spălare sau epurare a apelor uzate) necesară obținerea unei autorizații de mediu, conform Ordinului MMDD 1798/2007 și OUG 195/2005.
Garda de Mediu Suceava atrage atenția asupra faptului că operatorii economici care desfășoară astfel de activități sunt obligați să respecte legislația de mediu pentru a preveni sancțiuni similare. De asemenea, instituția subliniază importanța protejării mediului prin respectarea normelor în vigoare și obținerea avizelor necesare înainte de începerea activităților economice.
Lasă un răspuns