Vineri, pe 24 ianuarie 2025, de la ora 18:00, locuitorii și turiștii din Vatra Dornei sunt invitați să participe la un eveniment unic organizat pentru celebrarea zilei de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române. Manifestarea organizată pe pârtia Veverița, sub numele „Veverița la apel cu făclie și drapel”, va fi încununată de coborârea cu făclii pe schiuri, o tradiție locală desfășurată în ultimii ani pe pârtie.
Programul evenimentelor va începe cu o paradă cu făclii, o coborâre spectaculoasă pe pârtie cu făclii aprinse, care va crea o atmosferă magică și va pune în valoare frumusețea iernii.
● Coborârea drapelului – un moment solemn și emoționant, în semn de respect și mândrie națională
● Ceaun și voie bună – la baza pârtiei vă așteaptă un ceaun delicios și distracție în aer liber
„Un eveniment spectaculos vă așteaptă pe pârtia Veverița din Vatra Dornei. Vom sărbători împreună, cu un program deosebit, plin de tradiție, lumină și distracție. Vino alături de noi să petrecem o seară memorabilă, în care tradiția, natura și bucuria reîntâlnirii se împletesc armonios”, este mesajul transmis de Primăria Municipiului Vatra Dornei și administratorii pârtiei Veverița.
Lasă un răspuns