Polițiștii suceveni au oprit pentru un control de rutină, pe 13 ianuarie 2025, la ora 08:25, o autoutilitară marca Iveco care se deplasa pe strada Stadionului din comuna Marginea. La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Sucevița, care transporta o cantitate de 1,52 metri cubi de bușteni de rășinoase, în valoare de 723 de lei, fără să dețină documente de proveniență.
Încărcătura transportată a fost inventariată de către personalul silvic de la Ocolul Silvic Marginea, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie, șoferul fiind sancționat contravențional.
În aceeași zi de 13 ianuarie 2025, la ora 15:00, polițiștii suceveni au tras pe dreapta o autoutilitară care circula pe un drum forestier din comuna Marginea. Autovehiculul era condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani, care transporta 3,27 metri cubi de material lemnos în valoare totală de 866 de lei. Și în acest caz polițiștii au reușit să dovedească faptul că transportul era unul ilegal, întreaga cantitate de material lemnos fiind confiscată și predată în custodia celor de la Ocolul Silvic Marginea.
Lasă un răspuns