În preajma manifestărilor de Revelion, începând cu ziua de 30 decembrie 2024, și până pe 2 ianuarie 2025, peste 250 de polițiști din cadrul IPJ Suceava se vor afla zilnic în teren pentru a asigura ordinea și siguranța publică astfel încât trecerea în Noul An să fie lipsită de orice fel de incidente.
Efectivele includ polițiști din structurile operative, precum ordine publică, rutieră, transporturi, investigații criminale, investigarea fraudelor, arme și substanțe periculoase, precum și luptători de intervenție rapidă. O rezervă operativă va fi disponibilă pentru a interveni când va fi nevoie.
Polițiștii vor pune accent pe menținerea siguranței în zonele aglomerate, stațiunile turistice și localitățile cu un număr mare de vizitatori; prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență, evaziunii fiscale și a altor fapte care afectează patrimoniul public și privat; supravegherea circulației rutiere pentru gestionarea traficului greu și evitarea blocajelor în contextul tranzitului spre frontieră.
Polițiștii suceveni sunt pregătiți să răspundă oricărei sesizări privind fapte antisociale și să intervină ferm pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional, inclusiv în domeniul silvic.
Lasă un răspuns