Polițiștii din cadrul IPJ Suceava au desfășurat o acțiune de amploare, pe 30 decembrie 2024, în cadrul planului de acțiune Foc de artificii 2024/2025. În urma verificărilor, două persoane au fost surprinse în flagrant deținând și comercializând articole pirotehnice fără autorizație.
În zona bulevardului George Enescu, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Suceava, care avea asupra sa aproximativ 50 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F3 și F4. Acestea includ baterii de artificii de o sută de focuri deținute fără autorizație.
Tot în aceeași zonă, la intrarea în piața agroalimentară, a fost prins în flagrant un bărbat în vârstă de 58 de ani din Suceava. Acesta avea expuse pe o tarabă mai multe articole pirotehnice în vederea comercializării aproximativ 60 de kilograme de materiale pirotehnice.
Pentru cei doi bărbați polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Articolele pirotehnice au fost confiscate, iar cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente.
Lasă un răspuns