Silvicultorii suceveni de la Ocolul Silvic Broșteni au finalizat, în luna noiembrie 2024, lucrările de reparații la cascadele podite de pe râul Neagra, parte a fondului piscicol 39 Neagra Inferioară, anunță reprezentanți ai Romsilva. Lucrările au fost realizate cu materiale locale, respectiv lemn și piatră, rezultatul fiind sub formă de cascade podite cu căsoaie marginale.
În baza protocolului încheiat între Romsilva și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Direcția Silvică Suceava a primit în administrare un număr de 13 fonduri piscicole, cu o lungime totală de circa 608 kilometri. Cascadele podite sunt amenajări ale cursurilor montane care crează cele mai eficiente şi mai bune condiţii pentru confortul salmonidelor.
Sunt mult mai complexe decât cascadele simple, executarea lor presupune utilizarea unor cantităţi mult mai mari de material lemnos, sunt mai costisitoare, timpul de realizare este mult mai mare, dar prezintă avantajul că sunt mai trainice şi crează cele mai bune condiţii pentru adăpostul, dezvoltarea şi reproducerea păstrăvilor. Cascadele podite au rolul de a îmbunătăţi conţinutul apei curgătoare în oxigen şi, implicit, crearea condiţiilor adecvate pentru speciile de peşti sau organismele ce constituie baza trofică naturală a populaţiei piscicole, fiind considerate amenajările cele mai eficiente şi mai dorite pe cursurile de apă de munte.
În alegerea locului unde vor fi amenajate astfel de construcţii hidrotehnice trebuie să se țină cont de configuraţia terenului, debitul apei, viteza de deplasare și înălţimea malurilor. Cascadele podite constituie, de asemenea, un refugiu sau un loc de pândă eficace pentru păstrăvul de râu. Romsilva repopulează anual râurile de munte cu peste 500.000 de puieți de păstrăv indigen.
Lasă un răspuns