Știrile zilei de30 noiembrie 2024

Prefectura Suceava: „Circulația pe drumurile din județ se desfășoară fără blocaje, în condiții de iarnă”

Prefectura Suceava a transmis joi dimineața, la data de 21 noiembrie 2024, în contextul avertizărilor meteorologice de tip cod galben de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului, faptul că circulația pe principalele căi rutiere din județul Suceava se desfășoară fără blocaje, în condiții de iarnă. Potrivit prefecturii, în zona de responsabilitate a drumarilor din cadrul SDN Suceava carosabilul este umed sau alternează cu sectoare cu zăpadă apoasă de până la 1 centimetru.

„S-a acționat pe toate sectoarele de drum din administrare în vederea menținerii fluenței circulației cu 42 utilaje dotate cu lamă și răspânditor, fiind consumate 300 de tone de material antiderapant. În zona de responsabilitate a SDN Câmpulung Moldovenesc a nins pe toate sectoarele de drum”.

Sursa citată transmite că circulația a fost asigurată în condiții de iarnă pe un carosabil acoperit cu zăpadă frământată de până la 2 centimetri. Au fost înregistrate căderi de arbori pe carosabil din cauza greutății zăpezii pe DN 17B, DN 17A și DN 17. Se acționează permanent cu 22 de utilaje echipate cu lamă și răspânditor, până la această oră fiind utilizate peste 210 tone de sare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *