Știrile zilei de30 noiembrie 2024

Transporturi ilegale de lemn, în valoare de peste 7.700 de lei, descoperite de polițiști pe drumurile din județ

Polițiștii suceveni au depistat pe drumurile din județul Suceava, în numai două zile, cinci transporturi ilegale de material lemnos. Miercuri și joi, pe 6 și 7 noiembrie 2024, agenții de poliție au confiscat nu mai puțin de 20,26 metri cubi de lemn transportat fără existența unor documente de proveniență.

Cele cinci cazuri au fost descoperite pe șoselele din comunele Vicovu de Sus, Marginea, Adâncata și Bilca, în timp ce valoarea totală a încărcăturilor se ridică la peste 7.700 de lei.

Peste 5 metri cubi de bușteni, transportați ilegal cu o autoutilitară

La data de 7 noiembrie 2024, la ora 18:30, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități în cadrul acțiunii dispuse pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, a oprit pentru control pe DN 17A autoutilitara condusă de către un bărbat de 23 de ani, din comuna Sucevița, care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei. Cu ocazia controlului asupra autoutilitarei s-a constatat că bărbatul transporta material lemnos, declarând faptul că nu deține aviz de însoțire.

Au fost efectuate verificări, rezultând că pentru autoutilitară nu a fost emis aviz de însoțire a lemnului, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a inventariat încărcătura, constatând că în autoutilitară se afla cantitatea de 5,21 metri cubi de bușteni de brad pentru gater. Șoferul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de 5,21 metri cubi de lemn, în valoare de 2.483 de lei, a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Bărbat de 35 de ani, prins că transporta ilegal lemne de foc

Pe 7 noiembrie 2024, la ora 12:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au oprit, pe raza orașului Vicovu de Sus, autoutilitara condusă de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Horodnic de Sus. Conducătorului auto i s-a solicitat să înmâneze documentele personale, ale autoutilitarei şi cele privitoare la materialul lemnos transportat, acesta prezentând documentele personale, ale autotutilitarei și un aviz de însoțire pentru cantitatea de 1,77 metri cubi de lemn. S-a procedat la verificarea în aplicația Sumal Control, iar în urma interogării a rezultat faptul că pentru autoutilitară există un aviz emis pentru cantitatea de 1,77 metri cubi de lemn transportat.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată s-a procedat la conducerea acestuia la Ocolul Silvic Putna. Organele silvice au inventariat materialul lemnos, rezultând cantitatea de 5,94 metri cubi de lemn de foc de rășinoase. S-a constatat că șoferul a transportat cantitatea de 4,17 metri cubi de lemn în plus față de cantitatea înscrisă în avizul de însoțire. În conformitate cu Legea 171/2010 s-a dispus confiscarea cantității de 4,17 metri cubi de lemn, în valoare de 717 lei, aceasta fiind predată în custodia Ocolului Silvic Putna.

Transport ilegal de material lemnos la Adâncata

La data de 6 noiembrie 2024, la ora 08:00, în timp ce polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata executau activități pe linie de poliție rutieră au oprit pentru control autoutilitara condusă de un bărbat de 31 de ani, din comuna Baia, care nu a prezentat documente legale de proveniență și transport pentru lemn. Acesta a fost condus la sediul Ocolului Silvic Adâncata, unde a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor din Legea 171/2010 prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției silvice, fiind dispusă confiscarea cantității de 3,18 metri cubi de lemn de foc de stejar în valoare de 884 de lei, care a fost predată inginerului silvic.

Lemn de peste 2.400 de lei, transportat ilegal cu o autoutilitară

La data de 6 noiembrie 2024, la ora 18:35, patrula din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, pe DN 17A, autoutilitara condusă de către un bărbat din comuna Volovăț care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei. Cu ocazia controlului s-a constatat că șoferul transporta material lemnos, declarând că nu deține aviz de însoțire.

Având în vedere cele constatate s-au efectuat verificări în aplicația Sumal Control, rezultând că pentru autoutilitara în cauză nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a inventariat încărcătura. Astfel s-a constatat că în autoutilitară se afla cantitatea de 5,12 metri cubi de lemn de molid pentru gater. Șoferul a fost sancționat, iar cantitatea de lemn, în valoare de 2.437 de lei, a fost predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Bușteni pentru gater, transportați ilegal de un bărbat din Frătăuții Vechi

La data de 6 noiembrie 2024, la ora 18:30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau activitați specifice de serviciu pe raza comunei Bilca, au depistat un autovehicul care transporta material lemnos fără documente de proveniență. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat din localitatea Frătăuții Vechi, care a prezentat organelor de poliție cartea de identitate, permisul de conducere și documentele autoturismului, însă fiind întrebat despre documentele de transport ale materialului lemnos acesta a declarat că nu deține un aviz de însoțire.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că nu există un aviz de însoțire a materialului lemnos transportat, motiv pentru care mijlocul de transport a fost însoțit de către echipajul de poliție la depozitul Ocolului Silvic Putna, unde cu spijinul personalului silvic s-a procedat la inventarierea materialului lemnos transportat ilegal, rezultând o cantitate totală de 2,58 metri cubi de bușteni pentru gater în valoare totală de 1.228 de lei. Șoferul a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *