La sfârșitul lunii octombrie, zeci de polițiști au organizat o nouă razie pe drumurile din județ, acțiunea fiind concentrată pe municipiile Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. Într-o singură zi, agenții au constatat peste 140 de abateri de la Codul Rutier, au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 135.000 de lei și au imobilizat un camion destinat transporturilor de marfă.
„Pe data de 30 octombrie 2024, între orele 10:00 și 18:00, Serviciul Rutier, în colaborare cu lucrători din cadrul Biroului Rutier și Compartimentele Rutiere Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, au desfășurat o amplă acțiune de combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave. Scopul principal al acțiunii a fost diminuarea riscului de victimizare a populației prin prevenirea și sancționarea abaterilor grave în trafic”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava.
În cadrul acțiunii, polițiștii au realizat testarea alcoolscopică a 123 de conducători auto și testarea antidrog pentru trei conducători auto. Totalul sancțiunilor aplicate s-a ridicat la 144, dintre care 42 pentru depășirea limitei legale de viteză, șapte pentru nerespectarea regulilor de depășire, una pentru manipularea tahografului și 94 pentru alte abateri de la legislația rutieră.
Valoarea amenzilor aplicate a fost de 135.970 de lei, iar ca măsuri suplimentare au fost reținute 12 permise de conducere, cinci pentru depășirea vitezei și șapte pentru depășiri neregulamentare, și opt certificate de înmatriculare pentru lipsă ITP, lipsă RCA și alte defecțiuni tehnice.
„A fost imobilizat și un autovehicul de transport de marfă pentru intervenții necorespunzătoare asupra aparatului tahograf. Acțiunile de acest tip vor continua pentru a asigura un climat de siguranță rutieră și pentru a reduce numărul de accidente pe drumurile din județul Suceava”.
Lasă un răspuns