Ortacii de la Mina de Uraniu Crucea au intrat din nou în grevă spontană, în această dimineață, după doar o lună și câteva zile trecute de la protestele din luna ianuarie 2015. Aproximativ 350 de ortaci, reprezentând o parte din angajații care lucrează în schimburile I și II, s-au închis în subteran, iar alții au plecat acasă, pe motiv că salariile și norma de hrană nu au crescut, așa cum ar fi trebuit să se întâmple conform protocolului semnat de Ministrul Energiei, Andrei Gerea, în urma negocierilor purtate cu liderii de sindicat, dar și cu conducerea CNU, reprezentată prin directorul general, Ioan Moraru.
ACTUALIZARE 20:41 Ministrul Andrei Gerea, pentru Radio România Iași:
Sunt extrem de nemulțumit de faptul că după ce am avut consultările cu membrii conducerii companiei și ni s-a prezentat situația financiară, spunându-se că sunt resurse pentru planul stabilit, după ce s-a semnat actul adițional la contractul colectiv de muncă, să ne trezim că acel protocol nu se poate implementa în ceea ce privește mărirea salariilor. Am solicitat întrevederea de urgență cu directorul general al CNU, Ioan Moraru, pentru a îmi explica ce se întâmplă. Părerea mea este că domnul director ar trebui să demisioneze!
ACTUALIZARE 19:21 Conform unor surse, Ministrul Andrei Gerea urmează să îl demită pe Ioan Moraru din funcția de director general al Companiei Naționale a Uraniului, începând cu data de 3 martie 2015, ora 9:30. Acesta ar putea fi înlocuit cu un membru al Partidului Liberal Reformator.
ACTUALIZARE 18:56 Așa arată documentul informativ, întocmit în cadrul ședinței paritare patronat-sindicat reprezentativ, din 24-25 februarie 2015, prin care se prezintă cele două soluții care ar putea fi aplicate în cazul ortacilor, una dintre acestea putând fi aplicate în anul 2015, după aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli aferent anului în curs:
Printre deciziile scrise cu negru pe alb la acea dată, se regăsesc și acordarea unui salariu minim mai mare cu aproximativ 300 de lei, acordarea a trei premii speciale, de Ziua Minerului, de Paște și de Crăciun, în valoare de 300-500 de lei, creșterea sumei de bani pentru norma de hrană, dar și promisiunea că se va încerca să se acorde din nou biletele de tratament, care nu s-au mai dat minerilor din anul 2010, după ce un act normativ a decis oprirea acordării acestora.
Într-o primă fază, ortacii de la exploatarea de uraniu Crucea au refuzat să intre la muncă în această dimineață, adunându-se în curtea întreprinderii, acolo unde au purtat discuții aprinse, preț de câteva ore, cu directorul general al CNU, Ioan Moraru. Văzând că vorbele nu duc nicăieri, minerii au amenințat că se vor închide în mină, trecând la fapte în jurul orei 13:00, atunci când ortacii s-au îndreptat spre intrarea în mină și s-au baricadat în subteran.
Pe lângă creșterea salariilor, ortacii solicită demiterea conducerii CNU și a sucursalei CNU Suceava, și cer ca Premierul României, Victor Ponta, Ministrului Energiei, Andrei Gerea, și Ministrul de Dialog Social, Liviu Pop, să vină să discute cu ei.
Întrebat de către jurnaliștii Orion MEDIA care sunt factorii care au dus la o nouă grevă spontană la sucursala CNU Crucea, directorul general al CNU, Ioan Moraru, a declarat:
S-au încercat mai multe variante de calmare a conflictului dintre mineri și conducere după greva din ianuarie, însă pe Legea Bugetului de Stat, așa cum este aprobată pentru anul 2015, deocamdată nu s-a găsit o soluție prin care să fie majorat fondul de salarii al CNU și să poată fi aplicate acele creșteri salariale, stabilite prin protocolul semnat de Ministrul Andrei Gerea. În schimb, din resursele pe care le are compania în momentul de față, s-a identificat posibilitatea majorării cu o clasă de salarizare pentru cei care lucrează direct productiv, însemnând un procent de 5,2% din salariul actual.
Procentul de 5,2%, propus de directorul general al CNU, este unul mult prea mic față de ceea ce doresc minerii, și anume majorarea salariilor cu 25%. Negăsirea unei soluții i-a determinat pe cei aproape 350 de mineri să se baricadeze în subteran, rămânând de văzut dacă aceștia vor alege să petreacă sau nu noaptea în galeriile exploatării de uraniu.
sa mai taie din salariile birocratilor…ca ei stau mai mult degeaba, ortacii trag la troc si ei iau bani pe spinarea ortacilor
…unde esti, ca oamenii au nevoie de tine…. Intr-o mina adevarata de data asta, de Uraniu si nu de Aur, si ce sa vezi: nu este o mina muzeu. :)))))))))))))