Știrile zilei de28 aprilie 2025

Buletinul de presă al IPJ Suceava din data de 29 septembrie 2024

Publicația Monitorul de Dorna prezintă, în cadrul rubricii de comunicate de presă, buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava de duminică, 29 septembrie 2024.

Bărbat bănuit de furt identificat cu operativitate de către polițiștii din Marginea

La data de 28 septembrie 2024, la ora 07:55, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 3 Marginea, au fost sesizați prin 112 cu privire la furtul unor scule dintr-un atelier de tâmplărie. Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului, respectiv la un imobil din comuna Marginea, stabilind din discuțiile purtate cu persoana vătămată că i-au fost sustrase din atelierul din imobil trei autofiletante, estimând prejudiciul la suma de 2.500 de lei.

În urma investigațiilor efectuate și a informațiilor obținute de către polițiști a fost identificat bărbatul bănuit de comiterea faptei, fiind obținute date și informații cu privire la faptul că imediat după comiterea infracțiunii acesta s-a ascuns într-un imobil părăsit din apropierea locului comiterii faptei.

Polițiștii au constituit mai multe echipe de intervenție și supraveghere a locației situată în proximitatea locului faptei, iar în urma activităților de căutare efectuate a fost identificat bărbatul de 29 de ani, cu domiciliul în localitatea Bucșoaia, orașul Frasin, bănuit de comiterea faptei care se ascundea în imobilul părăsit. De asemenea, în urma căutărilor efectuate de către lucrătorii de poliție, în proximitate au fost identificate ascunse într-un spațiu de depozitare cele trei scule electrice.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit părții vătămate după exploatarea criminalistică, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de către polițiștii din Marginea pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale.

Dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere

La data de 28 septembrie 2024, la ora 08:32, Poliția Orașului Siret a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Grămești, satul Botoșănița Mică, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. În temeiul sesizării, lucrătorii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți și, ulterior, lucrătorii din cadrul Formațiunii Rutiere a Poliției Orașului Siret s-au deplasat la fața locului, stabilind că în jurul orei 08:30 un bărbat de 76 de ani, din comuna Grămești, a condus autoturismul pe drum comunal neclasificat din localitatea Botoșănița Mică, iar la intersecția cu DC 36A a intrat în coliziune cu un moped condus de către o femeie de 51 de ani, din comuna Botoșănița Mică.

În urma impactului a rezultat avarierea celor două vehicule, precum și vătămarea ușoară a conducătoarei mopedului. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit faptul că femeia de 51 de ani nu posedă permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate de lucrătorii Formațiunii Rutiere Siret.

Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

La data de 28 septembrie 2024, la ora 13:00, polițiștii Poliției Orașului Vicovu de Sus au fost sesizați telefonic prin 112 cu privire la faptul că pe strada Calea Bucovinei din orașul Vicovu de Sus a avut loc un accident rutier soldat cu victimă. Având în vedere sesizarea, la nivelul Poliției Orașului Vicovu de Sus s-a deplasat o echipă operativă, care a constatat că la data de 28 septembrie 2024, în jurul orei 12:54, o femeie în vârstă de 28 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a condus autoturismul pe strada Calea Bucovinei și a intrat în coliziune ușoară cu o bicicletă condusă de către o femeie de 48 de ani din comuna Straja, în urma impactului rezultând rănirea biciclistei.

Participanții la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de către lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus.

Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

La data de 28 septembrie 2024, la ora 16:30, un tânăr de 21 de ani, din comuna Udești, conducea autoturismul pe DJ 208A, în localitatea Poieni, și a intrat în coliziune cu un tractor agricol ce tracta un atelaj hipo condus în aceeași direcție de mers de către un bărbat de 50 de ani. În urma evenimentului a rezultat avarierea celor două autovehicule și rănirea ușoară a unui minor, pasager pe locul din dreapta față în autoturism. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere

La data de 28 septembrie 2024, în jurul orei 19:15, polițiștii din cadrul IPJ Suceava au fost informați cu privire la faptul că pe strada Eroilor din localitatea Salcea s-a produs un accident de circulație. În urma cercetărilor s-a stabilit că la data de 28 septembrie 2024, un minor de 15 ani, din orașul Salcea, a condus un ATV pe stradă, a pierdut controlul asupra acestuia, intrând în șanțul de scurgere de pe partea dreaptă, acroșând și o minoră în vârstă de patru ani care se juca pe acostament.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, minora fiind transportată la Secţia UPU a Spitalului Județean Suceava pentru îngrijiri de specialitate. Conducătorul ATV-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, minorul de 15 ani a fost verificat în bazele de date, stabilindu-se că nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

Dosar penal pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice

La data de 29 septembrie 2024, la ora 01:55, polițiștii din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza comunei Poiana Stampei, au oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 37 de ani, din comuna Poiana Stampei. Acesta prezenta halenă alcoolică, iar în urma testării cu aparatul etilometru a rezultat valoarea de 0,41 mg/l alcool în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Dosar penal pentru multiple infracțiuni, printre care și furtul în scop de folosință

La data de 28 septembrie 2024, la ora 17:26, Secția 8 Poliție Rurală Adâncata a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că s-a produs un accident rutier, conducătorul auto fiind sub influența băuturilor alcoolice. Cu ocazia deplasării la fața locului a fost identificat conducătorul auto și autoturismul implicat în evenimentul rutier, care se afla avariat într-un șanț din localitatea Fetești.

Polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să prezinte pentru control documentele personale și ale autoturismului, stabilindu-se faptul că șoferul era un tânăr de 22 de ani, din comuna Siminicea, și că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. Cu privire la documentele autoturismului, acesta a precizat faptul că nu le deține asupra sa, autoturismul fiind al unui prieten din satul Fetești.

La fața locului a fost identificat și fiul proprietarului autoturismului, acesta precizând faptul că autoturismul implicat în evenimentul rutier se afla în curtea imobilului său și că acesta a fost sustras de către tânărul de 22 de ani în timp ce proprietarii nu se aflau la domiciliu, cheile autoturismului aflându-se în contact. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical din cadrul UPU Suceava care i-a acordat îngrijiri medicale conducătorului auto de 22 de ani, acesta refuzând transportul la o unitate spitalicească în vederea efectuării unui consul de specialitate.

Până la sosirea echipajului medical, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Secția UPU a Spitalului Județean Suceava pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de conducere sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furtul în scop de folosință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *