Știrile zilei de12 decembrie 2024

Duminică se sărbătorește hramul Schitului „12 Apostoli” de la Dorna Candrenilor

Duminică, 1 octombrie 2023, de Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului” va fi cinstit hramul Schitului „12 Apostoli” de pe raza comunei Dorna Candrenilor, situat la o altitudine de 1.600 de metri, în Munții Călimani. Metoc al Mănăstirii Putna, lăcașul de cult este slujit de către trei călugări, fiind vizitat anual de mii de pelerini, veniți special sau care tranzitează zona spre Rezervația geologică „12 Apostoli”.

Primarul Dănuț Candrea, alături de Consiliul Local, a luat decizia renovării, după ce acoperișul prezenta deteriorări avansate. Au fost efectuate lucrări de reparații și la gard, poarta de intrare, curte cât și la trotuarele care împrejmuiesc mănăstirea, valoarea totală a lucrărilor ridicându-se la suma de aproximativ 400.000 de lei, bani din bugetul local al Primăriei comunei Dorna Candrenilor.

„Așa cum de fiecare dată se întîmplă, ne-am pregătit alături de toți cei ce se îngrijesc ca lucrurile să funcționeze bine la Schit, să îi primim așa cum se cuvine pe toți cei ce ne vor fi oaspeți la Hramul Schitului. Ne bucură și prezența în mijlocul nostru a părintelui stareț Melchisedec, de la Putna și a unui sobor de preoți. Vă așteptăm cu drag, pe toți cei ce veți vrea să vă înălțați rugăciunile, în zi de mare sărbătoare, din acest colț de Rai, de la cota 1600m ”, a declarat Dănuț Candrea, primarul comunei Dorna Candrenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *