Imediat după ce Alina Eremia a stins luminile la Vatra Dornei, cei peste 4.000 de spectatori l-au așteptat cu sufletul la gură pe Cabron, cel care urma să o „dea tare” pe scena Serbărilor Zăpezii de la Vatra Dornei. Cu doar o săptămână înainte de Mărţişor, artistul a pregătit un superconcert rap, hip-pop și R&B, care i-a făcut pe mulţi să tânjească la serile de petrecere din cluburile de la malul mării.
Miile de spectatori au fost „pe val” cu Cabron, printre hiturile de succes interpretate regăsindu-se „Iarna pe val” şi „Apa”, piesă lansată în 2012 împreună cu Loredana, cu ajutorul căreia a captat atenţia radiourilor.
foto de Alexandru Negrea / Orion MEDIA
A făcut furori printre petrecăreţi cu melodia „PaRap”, cea cu care și-a început concertul de la Vatra Dornei, continuând mai apoi cu piesa „Dă-o tare”, spunându-le spectatorilor că „ei o dau tare, ei dau culoare” pentru cei prezenți la serbările dedicate zăpezii. „Eu am venit să cânt cu fratele meu, la butoane, şi să ne filmeze l-am adus pe Boier Bibescu. Așadar, piesa următoare se numeşte „Fraţii mei”, iar dacă aveţi fraţii lângă voi, mâinile sus”, a fost discursul cu care Cabron a început următoarea piesă.
„Pentru că întotdeauna avem un vis care trebuie dus până la capăt, vă îndemn să credeţi în propriile forţe şi aspiraţii și să nu vă dați bătuți niciodată”, a fost încurajarea prin care artistul a încurajat publicul prezent înainte de interpretarea melodiei „Vocea ta”. Piesa, cu mesaj social, se adresează în special tinerilor, Cabron dorind ca prin această melodie să mobilizeze noua generaţie în a-şi urma visurile, indiferent de obstacolele întâlnite.
foto de Alexandru Negrea / Orion MEDIA
„Arată-le la toţi”, un featuring cu Pacha Man şi Jazzy Jo, este piesa în care Cabron le-a vorbit spectatorilor despre puterea de a lupta pentru a ne împlini visurile, piesa reprezentând un adevărat imn al campionilor, dar și un moment în care publicul a cântat refrenul alături de artist.
„Pradă de război”, „Frunzele şi iarba”, dar și alte melodii româneşti de pe albumul „AL(t)BUM”, au încheiat ultimul spectacol dedicat tinerilor din cadrul ediţiei din acest an a Serbărilor Zăpezii. Cabron a dezvăluit că versurile îi aparţin în totalitate şi că, în general, compoziţia pieselor e făcută de el, împreună cu Smiley şi colegii de la HaHaHa Production şi le-a sugerat tinerilor care au vecini mai ranchiunoşi, „să dea volumul mai tare la muzică”, aceeaşi sugestie venind şi pentru cei care au vecini care ascultă un anumit gen de muzică, „să dea volumul la maxim pentru a-i acoperi pe lăutari”.
Lasă un răspuns