Știrile zilei de12 februarie 2025

UPDATE/FOTO/VIDEO. Un incendiu puternic a distrus o locuință de pe strada Miriștei din Vatra Dornei

Un incendiu puternic a distrus joi, pe 11 mai 2023, o locuință de pe strada Miriștei din Vatra Dornei. Incidentul a fost anunțat prin intermediul unui apel la 112 în jurul orei 13:30. Flăcările au cuprins, în primă fază, acoperișul casei, fiind distrus atât podul, cât și camerele de locuit de la etaj.

De altfel, parterul locuinței a fost serios afectat atât de flăcări, cât și de apa folosită de pompieri pentru stingerea incendiului. Trei autospeciale cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri din Vatra Dornei au intervenit la fața locului, cu sprijinul unui echipaj SMURD, dar și a agenților de poliție din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei.

UPDATE ORA 16:36. Conform informațiilor obținute de Monitorul de Dorna, cauza incendiului ar fi fost efectul termic generat de coșul de fum amplasat în apropierea materialelor combustibile.

UPDATE ORA 16:08. Din fericire, intervenția promptă a pompierilor dorneni a făcut ca flăcările să fie izolate, iar incendiul să nu se extindă la celelalte case din imediata apropiere.

UPDATE ORA 15:36. Pompierii se află în continuare la fața locului pentru identificarea elementelor de lemn care ard mocnit. Incendiul a fost localizat, iar flăcările au fost stinse până la această oră.

UPDATE ORA 14:28 Din primele informații obținute de reporterii Monitorului de Dorna, nicio persoană care locuia în gospodăria cuprinsă de flăcări nu a fost rănită.

UPDATE ORA 13:37. Un incendiu puternic a izbucnit, în cursul zilei de joi, la o locuință de pe strada Miriștei. Mai multe echipaje de pompieri se deplasează la fața locului pentru a interveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *