Unirea Principatelor Române, actul de voință al unui neam: 24 ianuarie 1859

Unirea Principatelor Române, la 24 ianuarie 1859, a constituit un pas hotărâtor în făurirea Marii Uniri. Acest act n-a fost deloc o Mică Unire, cum greșit se mai vehiculează, ci un act de o importanță covârșitoare în destinul ulterior al poporului român, un model pentru alte națiuni din Europa. Se cuvine să cinstim acest moment din istoria noastră, să îl evocăm pe Vodă Cuza care a înfăptuit, în scurta sa domnie de numai șapte ani, reforme care au pus bazele unui stat modern.

Biblioteca Municipală „G. T. Kirileanu” din Vatra Dornei, împreună cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, Filiala Arboroasa și Filiala Vatra Dornei a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, a organizat o manifestare evocatoare a acestui act istoric, la care și-au dat concursul și mai multe școli gimnaziale din Vatra Dornei și Dorna Arini.

În deschidere, bibliotecarul Nicoleta Todașcă a vorbit despre importanța Unirii Principatelor Române, subliniind faptul că biruința din anul 1859 a fost actul de naștere al statului național român modern. Reformele și schimbările ce au urmat au creat condițiile necesare obținerii independenței de sub jugul turcesc și pentru alte mari prefaceri. Pașii urmați în pregătirea și înfăptuirea Unirii au fost prezentați de bibliotecarul Andreea Pindelea, printr-o prezentare PowerPoint.

Despre remarcabila personalitate a colonelului Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al României, despre rolul său în istoria noastră, a vorbit Ioan Abutnăriței. Vorbitorul a subliniat câteva repere ce au configurat această personalitate: modelul oferit de domnitor, rămas în memoria colectivă pentru faptele sale, ca domn, pentru omenia sa; rolul familiei sale în istorie; formarea profesională deosebită; calitățile pentru care i s-au încredințat funcții de răspundere încă din tinerețe; implicarea sa în Revoluția de la 1848; dubla alegere ca domn și reformele înfăptuite.

Gruia Ungurian și Paraschiva Abutnăriței au prezentat creații proprii dedicate Unirii și lui Alexandru Ioan Cuza, iar Anica Facina a lecturat o legendă din Vrancea, mai puțin cunoscută, „Țăranul care l-a dojenit pe Cuza”, care pune în valoare modul în care domnitorul cutreiera țara sub acoperire, pentru a cunoaște realitatea, nevoile poporului, realitate pe baza căreia s-a orientat în luarea unor decizii. Biblioteca a organizat o expoziție cu reproduceri ale unor lucrări semnate de pictori români celebri: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Constantin Daniel Rosenthal, Carol Popp de Szathmari, iar profesoara Jenica Romanică a explicat conținutul și valoarea acestora.

Un grup de elevi talentați, din clasa a II-a A de la Școala Gimnazială Nr. 2, îndrumați de Daniela Ciuhlău, au prezentat dramatizarea „Moș Ion Roată și Unirea”, iar Grupul Chorus al claselor V-VIII de la Școala Gimnazială Dorna Arini, instruit de Crina Gal, a interpretat mai multe cântece patriotice care au impresionat asistența. Învățătoarea Simona Iftimuț, de la Școala Gimnazială Dorna Arini, a realizat o expoziție cu păpuși în costume populare, întruchipând Hora Unirii.

Într-o horă simbolică s-au prins și participanții la manifestare. Colectivul Bibliotecii Municipale a organizat și o expoziție de carte, intitulată „Unirea Principatelor Române: un neam își scrie istoria”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *