Știrile zilei de20 martie 2025

Vatra Dornei va găzdui ediția 2023 a Festivalului WinterFest

Municipiul Vatra Dornei va fi, în perioada 24-26 februarie 2023, gazda Festivalului WinterFest, unul dintre cele mai așteptate evenimente de iarnă din țară.

WinterFest este „conceput ca o punte între atmosfera de festival și experiențele pline de adrenalină de pe pârtie, promovând stațiunile locale, mediul și distracția pe durata iernii. Fiind organizat de tineri iubitori de munte și sporturi pe zăpadă care vor să facă cât mai cunoscut în România conceptul de festival de iarnă, acesta acoperă toate atributele unui eveniment montan de succes: competiții sportive, concursuri cu premii, facilități de relaxare la Apres Ski și sesiuni de live acts”.

Oprit doi ani de pandemie, festivalul revine cu cea de-a șasea ediție, pe stadionul din Vatra Dornei, cei care vor alege WinterFest urmând a avea parte și de multe surprize pe pârtiile din oraș.

În ceea ce privește concertele, nume precum Facem Records (Deliric, Tomi Marfă, Vlad Flueraru, Vlad Dobrescu și DJ Nasa), Argatu’ și Moș Martin, Surorile Osoianu și Lupii lui Calancea, DJ Shiver, Madliquid, K-Lu, Adrian Șaguna, DJ Sauce, alături de alți artiști care vor fi anunțați în perioada următoare, vor împărți scena timp de trei zile pentru a răspunde nevoii tinerilor de a se bucura de atmosfera de festival chiar și pe durata iernii. Biletele sunt puse deja în vânzare pe iabilet.ro.

„Ne bucurăm că putem face parte din povestea WinterFest și sunt convins că va ieși un eveniment reușit, deși este o premieră pentru noi. Alături de competițiile la sanie pe pistă naturală din februarie (8-9 februarie, etapa de Cupă Mondială, și 10-12 februarie, Campionatul Mondial de Seniori) putem spune că ne așteaptă un sezon plin de evenimente și ne rugăm și pentru zăpadă și iarnă autentică de sărbători, astfel încât atmosfera să fie perfectă”, ne-a declarat viceprimarul Marius Rîpan.

Parteneri în organizarea evenimentului sunt Primăria Municipiului Vatra Dornei, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică și Visit Vatra Dornei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *