Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a declarat faptul că MCV, sau Mecanismul de Cooperare și Verificare, s-a încheiat, astăzi, pentru România. Comisia Europeană a confirmat astfel că țara noastră a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept și s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupției. Raportul evaluează pozitiv eforturile semnificative pentru implementarea tuturor acelor recomandări prin noi legi, politici și instrumente pentru consolidarea sistemului judiciar și combaterea corupției.
„Progresul făcut în cadrul acestui mecanism înseamnă că îndeplinim recomandările și obiectivele fixate prin MCV, așa cum au fost stabilite la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană. Această veste, alături de cea prin care Comisia de la Veneția a apreciat și a avizat pozitiv pe Legile Justiției, demonstrează că România este pregătită să intre în Schengen”, a declarat Angelica Fădor.
Lasă un răspuns