FOTO. Astăzi au fost recepționate lucrările celui mai mare proiect derulat vreodată la Vatra Dornei

În cursul zilei de marți, 29 noiembrie, la Vatra Dornei a avut loc recepția celui mai mare proiect derulat vreodată în municipiu, și anume reabilitarea sistemului de alimentare centralizată cu căldură, etapa a doua. Valoarea contractului de execuție pentru cea de-a două fază a proiectului se ridică la suma de 69.858.676,58 de lei, cu TVA, lucrările fiind executate de Elsaco Electronic SRL.

Proiectul, cu o valoare totală de aproape 100.000.000 de lei, a fost finanțat din fonduri de la bugetul de stat, în proporție de 85%, respectiv din fonduri de la bugetul local, 15%. Astfel, a fost reabilitat un traseu de rețea termică de 10,7 kilometri, a fost efectuată reabilitarea și retehnologizarea punctelor termice și s-au procurat și pus în funcțiune 58 de minimodule termice, în zona Unirii.

Prin intermediul acestui proiect s-au întregit lucrările executate în prima etapă a procesului de reabilitare a sistemului de alimentare centralizată cu căldură în municipiul Vatra Dornei. În prima etapă de proiect a fost reabilitat un traseu de 2,1 kilometri de rețea termică primară, a fost reabilitată clădirea centralei termice și au fost înlocuite echipamentele tehnologice din cadrul centralei. Prima etapă a proiectului s-a ridicat la o valoare de 26.893.999,99 de lei, cu TVA.

„Am încheiat cu bine acest proiect foarte mare, reabilitarea termiei, derulat în două etape, și mă bucur că, pentru câteva zeci de ani, dornenii nu vor mai avea de suportat neplăcerile unui sistem depășit moral și fizic. Căldura și apa caldă vor fi livrate în cei mai buni parametri, orice avarie urmând a fi semnalată imediat și reabilitată cu pierderi minime. Le mulțumesc tuturor celor care au fost angrenați în derularea ambelor etape din cel mai amplu proiect derulat vreodată în municipiul nostru”, a declarat, astăzi, Ilie Boncheș, primarul municipiului Vatra Dornei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *