Știrile zilei de2 noiembrie 2024

Angelica Fădor: „Autostrada Nordului devine realitate! Astăzi au fost semnate contractele de finanțare”

Angelica Fădor a declarat, astăzi, că s-au semnat contractele de finanțare pe bani europeni pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru lotul de autostradă Bistrița – Vatra Dornei, în valoarea de 19,3 milioane de lei, și pentru lotul 3 de autostradă Vatra Dornei – Suceava, în valoare de 17,9 milioane de lei. Din acest lot a fost scoasă centura orașului Gura Humorului, pe care o va gestiona CJ Suceava. Termenul de execuție a acestor studii este sfârșitul anului viitor. Pe lotul Bistrița – Vatra Dornei se lucrează la avizul de mediu pentru descărcarea de floră și faună și la cel de descărcare arheologică.

„Reamintesc că pe tronsonul Vatra Dornei – Suceava, la acest moment, este ca opțiune un traseu prin localitatea Dorna Arini, cu tunel prin munte, apoi acesta ar trece prin Stulpicani, Frasin și ar face legătura cu centura orașului Gura Humorului, urmând un traseu prin zona parcului Ariniș, paralel cu râul Moldova. Apoi traseul ar trece prin Capu Codrului, Berchișești, Moara, Sfântul Ilie. O precizare pe care vreau să o mai fac se referă la centura orașului Gura Humorului. Cu o lungime de 8 kilometri, aceasta va fi construită în regim de autostradă, în coordonarea Consiliului Județean Suceava care are ca partener CNAIR, iar aici proiectul are un avans de circa un an, urmând ca în ianuarie proiectul să fie predat. De altfel, pe 70% din centura Gura Humorului s-au făcut studii geotehnice pentru a vedea calitatea solului și soluțiile tehnice ce se impun”, a mai adăugat Angelica Fădor.

Deputatul PNL susține că are încredere că proiectul va fi mult accelerat pentru că actuala guvernare este decisă să dezvolte infrastructura de transporturi care este deficitară și își dorește să se intre mai repede în procedurile de atribuire a lucrărilor de construcție: „Este important pentru noi ca acest drum să fie cât mai repede realizat pentru dezvoltarea zonei, atragerea de investiții și de turiști”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *