Știrile zilei de12 septembrie 2024

VIDEO. Mii de tineri au încins atmosfera la Hustle Music Festival, primul mare festival de muzică din Bistrița

Municipiul Bistrița a găzduit la finalul săptămânii trecute, între 2 și 5 septembrie 2021, prima ediție a Festivalului Hustle, un eveniment în care muzica trap a adunat mii de tineri laolaltă, câteva zeci din zona Dornelor și a transformat Parcul Industrial al Bistriței într-o destinație de entertainment, care i se potrivește mult mai bine decât cea de business.

Cu o desfășurare impresionantă de forțe, inclusiv de forțe de ordine cum nu a mai văzut Bistrița la niciun alt festival, și cu o organizare pe măsură, care a inclus respectarea strictă a măsurilor de securitate sanitară și nu doar, Hustle Music Festival a reprezentat un magnet pentru cei care apreciază muzica trap și underground, în general pentru tinerii între 14 și 25 de ani care au venit să îi vadă pe cei peste 60 de artiști care au evoluat în cele patru zile de festival.

Evenimentul a reușit să umple spațiile de cazare din multe zone ale județului vecin, de la Figa, de unde organizatorii au asigurat inclusiv transport spre festival, până la pensiunile din Colibița sau hotelurile din Bistrița. De altfel, din Bistrița accesul la festival a fost asigurat de către organizatori exclusiv prin intermediul autobuzelor cu destinația Hustle, cu plecare la ore fixe pe parcursul celor patru zile. În ceea ce privește efortul organizatoric, acesta a reprezentat închirierea spațiilor largi din parcul industrial, îngrădirea lor cu sute de metri de gard cumpărate de organizatori, construirea celor două mari scene, a spațiilor conexe, achiziția a zeci de toalete publice, asigurarea securității la incendii cu societăți specializate, paza specializată, dar și testarea epidemiologică.

La toate acestea s-a adăugat echipa de producție care lucrează cu mari festivaluri, dar și echipa profesionistă pentru partea de foto-video și managementul cu artiștii. În plus, organizatorii au trebuit să gestioneze funcționarea pe timp de zi și noapte a zonei de mâncare și a celorlalte zone de entertainment, care au inclus jocuri și runde de experimentare a realității virtuale.

Iar marea provocare a reprezentat intrarea doar a celor vaccinați sau testați, filtre extrem de severe, triaj serios și echipe de testare asigurate de un laborator de analize medicale și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, care a însemnat cort alocat și un program între orele 14:00 și 24:00. Unul dintre partenerii evenimentului a fost și brandul Lordinu, prezent și la Vatra Dornei de peste 18 ani.

Organizatorii consideră că prima ediție a fost un real succes și se pregătesc deja de cea de-a doua ediție, biletele Early Blind fiind puse deja la vânzare la prețul de 150 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *