Polițiștii suceveni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat șase percheziții, pe raza județului Suceava, la mai multe persoane bănuite de efectuarea de contrabandă cu țigări și alcool. În ziua de joi, 5 august 2021, oamenii legii au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară emise de către Judecătoria Suceava, prin care au fost efectuate percheziții domiciliare în două comune sucevene.
Cele șase percheziții domiciliare au fost efectuate în localitatea Costâna, din comuna Todirești, și în comuna Humoreni, din comuna Comănești, în urma cărora au fost ridicate aproape 74.000 de țigarete de proveniență extracomunitară și 87 de litri de alcool, fără timbre fiscale, în valoare totală de peste 51.000 de lei.
În același timp, polițiștii suceveni au condus la audieri un bărbat în vârstă de 37 de ani, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava. Agenții de poliție au întocmit și un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă și deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.
Lasă un răspuns