Știrile zilei de17 aprilie 2025

Problemă: cum să bagi gunoiul colectat ecologic de la 250 de apartamente în 6 pubele de plastic?

Campania de colectare ecologică a gunoiului a fost inițiată în toamna anului 2018 de către SC Ecologica SRL, din Vatra Dornei, și a constat în lipirea unor afișe pe ușile blocurilor, hârtii pe care nu le-a citit aproape nimeni în întâlniri convocate, amânate și chiar realizate. Doar că prezența a fost extrem de redusă, lucru de altfel previzibil; de ce s-ar duce oamenii la niște întâlniri care nu au avut niciodată o finalitate practică.

Totdeauna a fost un dialog al surzilor: unii au avut de transmis un mesaj, în cazul de față scumpirea serviciului de colectare a gunoiului menajer, iar părerea celorlalți, a cetățenilor, nu a contat. Ca totdeauna. Scenariul a fost scris și aplicat, organizatorii au bifat informarea publică, au adus la cunoștință o decizie deja luată și au mimat dialogul cu cetățenii. Totul cu complicitatea administrației locale și a președinților de asociații de proprietari.

Acum, după mai bine de o jumătate de an, vedem rezultatele în teren, cele practice. Am să vorbesc despre aceste aspecte raportându-mă la ceea ce se petrece în zona străzii Azurului, unde locuiesc. Pentru colectarea deșeurilor menajere, care trebuiesc sortate pe categorii, sunt 6 (șase) pubele de plastic, vechi și jerpelite: două pentru PET-uri și ambalaje de plastic, două pentru hârtie, carton și cele asimilate lor și două pentru gunoi menajer.

Toate sunt așezate într-un fel de țarc metalic neterminat; toate lăzile de plastic sunt așezate direct pe pământ. Nu există rampă betonată și atunci când plouă, și plouă de o vreme încoace, se face noroi, o pastă clisoasă, amestecată cu apă, încât trebuie să vii cu punga cu gunoi încălțat în cizme de cauciuc; ce faci însă cu cizmele la înapoierea în casă, unde te cureți de glod?

Când este secetă se face praf, iar vântul îl poartă împreună cu pungile de plastic și cu hârtiile prin toată zona; bonus mirosul infect degajat de pubele și amplificat de căldura de vară, miros care intră în case. Nu poți sta nici cu geamurile deschise și nici cu ele închise. Și toate aceste șase pubele deservesc, ca să spun așa, vreo douăsprezece blocuri, adică circa 250 de apartamente.

Așa că problema de matematică din titlu este perfect justificată, mai ales că teoretic trebuie și sortat gunoiul. Cred că nu greșesc dacă afirm că problemele din zona străzii Azurului se întâlnesc și în alte puncte de colectare a deșeurilor menajere din cartierul Unirii și chiar din orașul Vatra Dornei, fiecare loc cu particularitățile lui, firește.

Deci selectarea este practic imposibilă și de altfel inutilă. Chiar dacă deșeurile s-ar colecta punând plasticul la plastic, cartonul la carton, etc. când vine mașina care ridică gunoiul, în cuva mașinii se amestecă conținutul pubelelor și astfel chiar dacă lucrul s-ar face bine tot ar fi inutil. Ar fi ca la Iași: voi sortați, noi amestecăm și apoi vă taxăm că nu ați sortat corect.

Se vorbește de lipsa de educație și conștiință civică a oamenilor, însă aceste calități se formează în timp prin adevărate campanii de informare, prin discuții pe teren, vorbind direct cu oamenii și nu prin hârtii lipite pe ușile blocurilor. Și apoi nu este vorba doar de cetățenii care locuiesc pe strada Azurului. Vin și aruncă la pubele oameni de la casele din împrejurimi și chiar din alte părți ale orașului, cu căruța sau chiar cu mașina.

La capitolul soluții putem enumera investițiile! Investiții care la societatea care gospodărește orașul (oare?) este repetentă. Are bani doar pentru hârtiile pe care ni le lipește pe uși. Ar trebui, însă, să facă investiții serioase, apoi că culeagă roadele, nu invers. În alte orașe există pentru că există și administrație locală responsabilă și care se implică în rezolvarea problemelor cetățenilor, rampe betonate și împrejmuite, unde accesul se face cu cartelă.

Acestea ar trebui, în Vatra Dornei, să deservească 2-4 blocuri, să fie împrejmuite și acoperite, dotate cu pubele care se închid și la care accesul să se facă cu cartele atât pentru locatari, cât și pentru cei care iau gunoiul; iar ridicarea să se facă și ea selectiv, așa, pentru eficiență. Întâi trebuie creată infrastructura și informată populația, apoi culese roadele și aplicate și sancțiuni dacă este necesar. Doar există atâtea structuri pentru apărarea ordinii încât se calcă pe picioare prin centru, însă aici, în cartierul Unirii și prin zona Azurului, nu vezi nici unul.

Și mai trebuie asociații de proprietari care să se implice efectiv în rezolvarea problemelor oamenilor, care îi plătesc pentru aceste servicii. Cu salarii grase și pe care nu și le justifică prin activitatea depusă. Aici intervin Legea 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor care trimite asociațiile mamut, de la 1 octombrie 2019 la locul lor: la cimitirul elefanților. Dar acesta este un subiect pe care îl voi ataca cu altă ocazie.

Până atunci gunoiul menajer din orașul nostru nu va produce decât scumpiri, adevăratul scop al acestei campanii și justificare a ei, și putoare. Și cel mai tare pute în birourile SC Ecologica SRL Vatra Dornei.

4 comentarii publicate:

  1. Bogdan

    Nimic nou sub soare. În Vatra Dornei nimic nu se va schimba vreodată, din păcate. De apreciat este efortul celor care încearcă să trezească opinia publică și să spună lucrurilor pe nume. Opinie publica la Vatra Dornei nu există precum nici bunul simț sau spirit civic și nici dorință de a face treabă așa cum trebuie. Ne mulțumim cu puțin și puțin vom avea!

  2. Constantin

    Dacă vreți să vedeți adevărata bătaie de joc la adresa locatarilor vă invit în curtea blocului CM Dorna de la piață. Au scos containerele de gunoi din piața agroalimentară și toate mizeriile (saci, lădițe de plastic, rezultate de la renovări de apartamente, cutii de carton, sticle de băutură etc.) sunt aruncate de-a valma în cele șase containere existente.

    Pentru a vedea premeditarea haosului existent întreb: la un bloc cu 16 apartamente sunt necesare șase containere? Pentru ce trebuie să suportăm noi mirosurile emanate de mizeria adusă de toți cei ce locuiesc prin împrejurimi și care stau cu pubelele curate în curți? Am întrebat pe cei din piață de ce aruncă gunoiul în curtea noastră și au spus că așa au primit dispoziție de la primărie. De ce nu sunt mutate containerele unde au fost la început (în locația bazarului)?

  3. Phyl

    La case e și mai rău. Am primit saci de unică folosință, care trebuie să țină un an de folosire, majoritatea fiind fără fund gata rupți de la pliere. În loc de 3 pubele mai mici, cum sunt peste tot în UE, noi suntem amenințați, că dacă nu refolosim acei saci, vom cumpăra alții din banii noștri. Incompetență crasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *