Forrest Gump for a day sau celălalt chiar contează

„I may be stupid, but I know what love is!”

Tinerilor mei le mai aduc aminte că măcar o zi pe săptămână ar merita să se transforme în „Forrest Gump”, adică în personajul care întruchipează cel mai bine altruismul, generozitatea și iubirea. Un bun antrenament pentru inimă, mai ales pentru cei tineri, cărora li se reproşează lipsa empatiei.

Cu un social media atât de prezent în viața lor şi care îi duce doar spre exterior, făcându-i mai deloc meditativi, exercițiul ar conta imens în a conştientiza faptul că nu suntem „insule” şi că nu numai pentru ei, ci şi pentru noi toţi, prezenţa ÎN celălalt, şi nu doar CU celălalt, poate face diferenţa. Poate că despre asta e şi vorba până la urmă între a fi „conectați” sau „deconectați”.

„Simpatizeala” este sănătoasă de felul ei. Te simpatizez, deci exişti pentru mine, nu-mi eşti indiferent. Însă pentru un nivel superior al iubirii e nevoie de altceva. Este nevoie de a fi „ÎN” celălalt, cum frumos spunea cineva. Iar când spun acest lucru mă gândesc şi la ceea ce trebuie să suporte aceşti tineri în viaţa lor de şcolari. Dezastrul din învăţământ nu se datorează nici salariilor, nici bazei materiale, ci lipsei de respect.

Cei mari nu îi respectă pe cei mici, deşi cei mari sunt în faţa clasei datorită celor mici şi nu invers. Lipsa de respect vine de la această neînţelegere, aceea de a nu te pune în locul acestor copii şi de a vedea lumea prin ochii lor. Invers, dacă elevii ar cunoaşte adevărata condiţie a profesorului, cu siguranţă i-ar privi cu mai multă compasiune.

„Forrest Gump for a day” ar putea duce încet şi la o renunţare a protecţiei excesive pe care o manifestăm faţă de cei din jur. O protecţie care nu vine neapărat dintr-o preţiozitate faţă de propria noastră persoană, ci mai degrabă din teamă. Teama de a nu te pierde în personalitatea altuia, de a nu fi rănit, sau de a nu ţi se destrăma sistemul de valori pe care ţi l-ai construit cu atâta trudă.

Plutim cu toţii ca o pană dusă de vânt, dar o putem şi noi îndrepta spre stări şi trăiri care deocamdată rămân ascunse fiinţei noastre. Lui Forrest îi ies toate. Cu siguranţă că asta ţi se întâmplă când trăieşti în inimă. Este cineva dintre noi care nu e uluit de ceea ce atrage sau trăieşte după fiecare deschidere a inimii? Este cineva care nu este profund schimbat după astfel de experienţe? Rămâi schimbat chiar dacă te întorci în zona ta de confort. Și e bine şi aşa! De ce-ar fi rău?

Chiar şi pentru o fracţiune de secundă ai fost fericit. Chiar şi pentru un moment ai realizat că suntem mult mai mult decât credem. Iar pentru asta trebuie să fim recunoscători. Am fi putut să ne trăim viaţa fără să fi gustat măcar şi pentru o singură clipă bucuria de A Fi în Iubire. Aşa că dacă Tyler Durden, personajul din „Fight Club”, le-a dat temă acasă discipolilor lui să pornească o bătaie, apoi să se lase bătuţi, cum ar fi să ne exersăm iubirea zilnic iubind şi oameni din afara cercului nostru intim, dar în acelaşi timp să ne şi lăsăm iubiţi?