Seara trecută un prieten din București mă ruga să nu mai vorbesc în pilde și să n-o mai iau pe ocolite atunci când vreau să spun ceva. Mă conformez. Așadar, ceea ce voi spune în continuare va fi exprimat în mod direct și fără patimă, la rece (atât cât se poate) în condițiile date. Am închis și televizorul (de fapt azi nici nu m-am uitat decât puțin) ca să nu fiu influențat în vreun fel.
Care-i, de fapt, baiul și care este nemulțumirea mea, de ce nu pot să tac, de ce nu pot să fiu laș? Da, aș putea să stau locului aici în fundătura din Vatra Dornei, la capătul țării, unde se agață harta în cui, neștiut de nimeni, să beau bere (deși eu nu beau), să scuip semințe și să privesc la televizor cum copiii mei, copiii noștri care-și doresc și ei câteva lucruri normale în țara asta, o iau pe cocoașă la greu. Aș putea, dar nu pot pentru că n-aș mai fi om.
Am tot așteptat în ultimii 30 de ani, cu multă înțelegere și îngăduință, să se bage gazul în Dorna, conform promisiunilor făcute în ultimii 28 de ani. Nu s-a băgat, ba din contră, ne-au luat și lemnele cu care ne încălzeam. Un alt lucru, am așteptat sutele sau miile de kilometri de autostradă care să brăzdeze țara în lung și în lat, așa cum ni s-a tot promis din patru în patru ani. Nu s-a făcut nimic.
Am dorit să scap de birocrație, să nu mai stau la cozi și, mai ales, să fiu tratat ca un om, nu ca o ființă inferioară din partea celor care se află dincolo de ghișeu. Nu s-a întâmplat decât parțial. Am așteptat spitalele promise. Nu s-a făcut nimic. Ba dimpotrivă, medicii au fost siliți să plece, iar cei care au rămas luptă eroic, fără medicamente, în condiții precare, să mai salveze ceea ce se poate salva. Poliția nu are mașini suficiente și nici benzină pentru a-și face treaba așa cum trebuie. Ar mai fi multe, dar n-are rost să le mai înșir aici pentru că toată lumea le știe.
Ceva, totuși, s-a făcut, și anume s-a echipat Jandarmeria cu echipament de înaltă clasă. Au fost învățați să tragă cu tunul cu apă, să dea în ochi cu gaze, să lovească cu bastonul sau cu bocancul, după cum le vine. Au prins repede și fac totul cu exces de zel. Când lovesc o fac cu sete și satisfacție, de parcă n-ar fi oameni. Unii dintre ei nici nu sunt. Care este rezultatul muncii lor, ce produc ei, la ce sunt buni? La jandarmi mă refer.
Dacă, de pildă, un jandarm ajunge acasă și copilul îl întreabă cum a fost la muncă și ce a făcut concret, ce-i răspunde acestuia? Că a risipit cinci baterii de gaze, că a dat o sută de bastoane sau că i-a stropit pe ăia cu apă de i-a luat mama naibii? Cred că asta le spune și mai cred că asta vorbesc între ei, lăudându-se care a bătut mai mult și care a dat la gioale mai cu sete.
Asta e viața lor, din asta se hrănesc și se hrănesc bine. E adevărat că nu toți sunt așa, cei mai omenoși sunt excepții. Nu-i iubesc pe jandarmi, însă mi-aș dori să am motive s-o fac. Deocamdată îi disprețuiesc pentru faptul că mi-au bătut copiii pe banii mei.
P.S. Precizez că am această atitudine numai pentru jandarmii care s-au comportat precum cei de aseară sau cei de pe vremea lui Băsescu.
Titlul este mai interesant decât articolul.