Vatra Dornei: Hram și lansare de carte

Lucrarea Parohia Romano-Catolică Vatra Dornei, apărută recent la Editura „Presa Bună”, scrisă de pr. Ieronim Budulai, a fost lansată sâmbătă, 4 august 2018, la Vatra Dornei, la finalul sfintei Liturghii de hram.

Am ajuns la Vatra Dornei împreună cu pr. Ieronim Budulai în după-amiaza zilei de vineri, 3 august 2018, spre seară, după ce am vizitat câteva obiective, cum ar fi Muzeul Memorial „Al.I. Cuza” de la Ruginoasa, biserica romano-catolică de la Târgu Neamţ, filiale ale Parohiei Vatra Dornei în care sunt puţini credincioşi: Borca, Broşteni, Crucea…

A doua zi, în Vatra Dornei, am văzut împreună cu părintele Budulai primăria, gara, casa de odihnă a poetului Lucian Blaga, cimitirul catolic – în care a fost adusă vechea biserică, precum şi mormântul părintelui Iulius Weber, fost paroh de Vatra Dornei şi primar în timpul Primului Război Mondial -, parcul oraşului, piaţa, diferite biserici ortodoxe.

Din curtea bisericii se pot vedea pe turn urmele Primului Război Mondial. Se mai păstrează câteva proiectile care au lovit şi avariat turnul bisericii.
Pr. Iosif Răchiteanu, parohul actual al Parohiei Vatra Dornei, a declarat că în comunitate astăzi sunt 250 de persoane. Biserici există la Iacobeni şi Dorna Candrenilor, filiale ale parohiei. În total, în întreaga parohie sunt 333 de credincioşi.
Parohia a cunoscut cel puţin 14 parohi: Josef Ettmayr (1913-1915), Iulius Weber (1915-1929), Francisc Gascher (1929-1937), Adolf Botkowski (1937-1940), Leopold Nestmann (1949-1951), Leopold Hohenecker (1951-1959), Eduard Kozanowski (1959-1969), Iosif Sabău (1969-1991), Pavel Gabor (1991-1996), Anton Egner (1996-2007), Iosif Doboş (2007-2009), Ieronim Budulai (2009-2012), Ioan Lungu (2012-2015), Iosif Răchiteanu (2015-).
Odinioară a fost biserică de lemn şi în Poiana Stampei, dar după repatrierea etnicilor germani şi după distrugerile ultimului război, biserica nu a mai putut fi restaurată şi a fost demolată pe timpul pr. Pavel Gabor. Pe locul ei astăzi se vede o cruce de beton, în curtea unui cetăţean care a cumpărat acel loc.
La Liturghia de hram, care a început la ora 11.00, au participat 19 preoţi, dintre care 2 greco-catolici. Hramul Schimbarea la Faţă a fost anticipat tocmai pentru a putea participa mai mulţi preoţi şi credincioşi. Pr. Ieronim Budulai, paroh de Vatra Dornei în perioada 2009-2012, a prezidat Liturghia. Credincioşii catolici din oraş şi din împrejurimi au umplut biserica.

Mesajul hramului a fost adus în centrul atenţiei tuturor: ucenicii au rămas surprinşi de faţa transfigurată a Mântuitorului, dar aveau să descopere peste puţin timp, în Ghetsemani, pe drumul Calvarului şi pe cruce chipul desfigurat al lui Isus: „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre… Prin rănile lui noi am fost vindecaţi” (Is 53,5). Pe deoparte, mulţumire pentru mântuire şi pe de altă parte preocupare pentru a scoate urâţenia de pe chipul nostru şi a ni-l înfrumuseţa. Acelaşi mesaj vine şi din pictura cu Schimbarea la faţă din biserică şi din grupul statuar din faţa acestei picturi: crucea pe care este Mântuitorul răstignit şi statuile cu Ioan, Maica Domnului şi Maria Magdalena.
Înainte de binecuvântarea finală a fost lansată lucrarea Parohia Romano-Catolică Vatra Dornei. Autorul fost invitat să vorbească despre carte răspunzând la două întrebări: Ce l-a motivat să scrie cartea? Ce cuprinde?
Părintele a subliniat că a dorit să scrie lucrarea ca un omagiu adus credincioşilor din Vatra Dornei cărora le-a fost paroh trei ani (2009-2012) şi, de asemenea, pentru a nu se pierde informaţii importante cu privire la istoria credincioşilor de pe acele meleaguri. Cartea cuprinde un scurt istoric al Bucovinei şi ţinutul Dornelor, date despre catolicii din Vatra Dornei, Iacobeni, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei (când au venit, bisericile, cimitirele, alte case, credincioşii, preoţi parohi), evocări personale (amintiri ale autorului din perioada când a fost paroh de Vatra Dornei). Textul în cele aproape 100 de pagini este însoţit de numeroase fotografii. În prefaţă autorul subliniază: „Mergând […] în jos pe valea Bistriţei, prima localitate pe care o întâlneşti este Iacobeni, străjuit de turlele a trei biserici: ortodoxă, catolică şi protestantă. Mai la vale se trece prin mica localitate Argestru şi în cele din urmă, acolo unde râul Dorna îşi varsă apele în Bistriţa, se ajunge în oraşul-staţiune Vatra-Dornei. Oraşul se află la cota 800 m. Este flancat la nord de Munţii Suhardului, la sud de munţii Călimani, iar la sud-vest de munţii Bistriţei, cu vârfurile Giumalău şi Rarău. În acest oraş şi în alte câteva localităţi vecine, Iacobeni, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, s-au stabilit la sfârşitul secolului al XVIII-lea un grup de catolici germani, austrieci şi polonezi. Despre aceşti catolici aş vrea să scriu în rândurile următoare. Dar înainte de aceasta, vom face o prezentare generală a istoriei Bucovinei şi a ţinutului Dornelor”.
La finalul sfintei Liturghii, pr. Ieronim Budulai s-a întreţinut cu credincioşii care au luat broşura pentru a citi despre biserica şi despre înaintaşii lor.
Pr. Ieronim Budulai a mai scris şi alte lucrări legate de istoria unor comunităţi catolice, cum ar fi: Vizantea, Ciugheş, Iugani, Huşi, având în pregătire lucrări despre comunităţile Cotnari, Teţcani, Balţaţi…

Pr. Cornel Cadar

Articolul a fost preluat din „Viața Diecezei”- Episcopia Romano- Catolică de Iași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *