Dorna este o manea!

Se spune că gusturile nu se discută. Ba se discută. Ale acelora care atentează, pe diferite căi, la igiena moral-mentală a celorlalţi. Maneaua este o aberaţie culturală. Muzica este considerată, de obicei, bună sau proastă, iar cea proastă trebuie lăsată să moară.

Administraţia de care avem parte de vreun deceniu încoace e ca maneaua pentru muzică sau mucegaiul pentru pâine. Alterează orășelul în care trăim. Le arătăm oamenilor că e strict problema lor, metaforic vorbind, dacă vor să mănânce prăjituri stricate, dar să nu le impună și celorlalţi.

Când o mare parte dintre votanţi acceptă nimicul oferit de un primar, adică niște străzi asfaltate, o bază sportivă de dimensiuni mici (distrugând un stadion), și în cel mai bun caz, un iluminat public pe câteva străzi principale, înseamnă că am început să ne complacem în improvizaţii stereotipe, analfabete strategic și fără nici o legătură cu administraţia modernă.

Așa cum maneliștii ne agresează cu: „Au luat șmecherii vacanţă / Când Dumnezeu mi-a dat viaţă / Dumnezeu v-a dat un semn / S-a născut un fenomen / Și cine m-o fi făcut / Mare talent a făcut”, așa ne agresează și o parte a populaţiei: „Păi ce, până la primaru’ ăsta a mai asfaltat cineva?”. Da, au asfaltat și alţi primari, numai că asfaltările n-au fost de calitate, lucru care se întâmplă și acum cu străzile nu de mult asfaltate.

Dacă administraţia trăiește doar din improvizaţii, lipsa de viziune aducându-ne pe ultimul loc din judeţ, ambiental, agremental sau ca infrastructură, ceea ce ţi se întâmplă când ieși în spaţiul public te duce cu gândul la un citat celebru: „Îi iubesc pe români până ies în stradă”.

Pe terase, în baruri, la picnicurile de pe platou sau malurile râului, auzi tot felul de zgomote ritmate, lascive, golănești, miștocare, hăhăite, cu versuri vulgare, stupide, inculte. Scapi de boxe și difuzoare, dai peste o crâșmă care își scoate lăutarii-n stradă.

Distracţiei lălăite i se adaugă spectacolul vizual: faţade decrepite, pavele roase, decolorate, guri de canal strâmbe, hăţișuri de cabluri care atârnă de stâlpi îndoiţi, balcoane care stau să cadă, spaţii verzi neîngrijite, iarbă necosită, garduri nevopsite sau incomplete și peste toate un praf care îi ţine în casă pe localnici, iar pe turiști îi face să își continue drumul.

Incultura crasă a unei majorităţi poate permanentiza conducătorii de obști. Tocmai de aceea n-am fost surprins când primarul, la fel ca saltimbancii muzicali, s-a trezit din nou „poet”: „Și cine n-ar dori să fie în Rai, cu cămașă și bundiţă și cu schi la veveriţă?”. Dacă era „și cu schi pe Veveriţa”, pârtia, mai înţelegeam, însă musiul trebuia să facă el din nou o rimă.

În loc de concluzie

De manele te mai poţi feri, însă ce faci când realizezi că o mare parte din universul în care vieţuiești s-a transformat în manea ca mod de viaţă? Grosolăniile, obrăzniciile, proasta creștere, necuviinţa, trebuie combătute nu doar prin astfel de articole.

Statul e acum pe mâna unor mediocri, cu orizont îngust și jos, puși doar pe căpătuială. Acea mână restrânsă de oameni care au parte de fineţurile culturii, de bună-cuviinţă și bune maniere trebuie să lupte, prin mijloacele de care dispun, să le instituie și celorlalţi, ca pe un cult.