Știrile zilei de19 ianuarie 2025

Despre Gheorghe Flutur, omul care nu a făcut nimic pentru Dorna

Lui Flutur ar trebui să-i fie frică de… Flutur!

Am încercat întotdeauna să înţeleg: de ce le-a fost multora frică de Gheorghe Flutur? Frică, în perioada în care a fost pe culmea valului politic, 2004-2008, și nu acum, când de Flutur îi e frică doar lui Flutur, sau mai bine zis de trecutul lui, un trecut care s-ar putea să-l ajungă din urmă.

Chibiţii din politică spun că încă o ieșire a lui Traian Băsescu la vreo televiziune, urmată de o confesiune de tip „băsescian”, adică pe care nu i-o cere nimeni, iar domnul Flutur ar putea să-l urmeze pe Pinalti, fostul coleg de partid. Sau poate că trebuie să mai aștepte, miile de dosare de la DNA neajungând încă la litera „F”?

Personal, nu aș avea vreo satisfacţie să-l văd după gratii, însă de ce am crede că dumnealui a fost cel mai corect din toată gașca politică care a terorizat România în tristul și sinistrul regim Băsescu? Blaga a fost înhăţat pentru corupţie, Pinalti e la pârnaie, ca și Monica-Ridzi, Lenuţa (Elena Udrea) urmează, iar Videanu ar trebui luat și el la bani mărunţi pentru „borduriadă”.

Cât despre cel mai deștept și mai șmecher dintre toţi, Berceanu, se pare că a știut să se retragă la timp, în comparaţie cu Gheorghe Flutur, care se agaţă de scaunul de președinte al Consiliului Judeţean fără un proiect concret pentru judeţ, pentru Țara Dornelor sau pentru Dorna. Guvernarea PSD-ALDE devine scuza domnului Flutur pentru lipsa acestuia de performanţă, dar și de viziune: „Eu aș face, dar nu mă lasă ăștia”.

„Criminalul” se întoarce la locul crimei

Omul care n-a făcut nimic pentru Dorna, și aproape mai nimic pentru judeţul Suceava, va intra totuși în istoria judeţului și a Bucovinei pentru ceva: groapa (movila) de gunoi din Pasul Mestecăniș. Despre această nenorocire ecologică, al cărei responsabil principal se pare că este (deși nici ceilalţi președinţi de judeţ nu pot fi absolviţi de vină), vom mai scrie cu siguranţă.

Ceea ce a indignat recent opinia publică este ce s-a întâmplat la Câmpulung, când Gheorghe Flutur a fost oprit de un grup de adolescenţi, protestatari, care i-au blocat mașina, în speranţa de a-l convinge să renunţe la groapa de gunoi, cu riscul chiar de a returna banii europeni. Conform declaraţiei domnului Gheorghe Sologiuc, militant ecologic și consilier local, Flutur le-ar fi zis tinerilor: „La mulţi ani fetelor de ziua voastră! Și acum daţi-vă la o parte că avem treabă!”.

Ce treabă aveţi, domnule Gheorghe Flutur? La Vatra Dornei, la întrebarea consilierului PNL Dorin Grohinschi: „De ce nu veniţi să discutaţi cu dornenii, așa cum le-aţi promis în campanie?”, i-aţi răspuns acestuia: „Pentru că nu am realizări!”. Bine măcar că sunteţi sincer. De ce aţi mai candidat, de vreme ce știaţi că veţi fi în opoziţie faţă de puterea de la București?

De ce l-aţi mai convins și pe „strategul” lui Ilie Boncheș să-l convingă pe acesta să candideze din partea PNL? Cu PSD-ul am fi avut mult mai multe șanse în a obţine fonduri guvernamentale. A trecut aproape jumătate din cel de-al doilea mandat. Ce aţi făcut concret pentru acest oraș? Dar pentru comunele din jur? Aveţi tupeul să aduceţi din nou în discuţie drumul Panaci-Bilbor?

Cum vă zbateţi să-l finalizaţi? Cine v-ar mai putea crede? Cei care își sparg mașinile pe cei 22 de kilometri inauguraţi cu mare fast în 2010? Un drum de beton care nu a rezistat nici măcar două ierni? Ce le-aţi putea spune celor care și-au construit pensiuni în zona Coverca și Păltiniș deoarece au visat frumos la promisiunile dumneavoastră și ale deputatului Dumitru Pardău, când îi păcăleaţi că se deschide drumul spre Ardeal, și că cei care investesc în turism vor da lovitura. Halal turism! Acea zonă a rămas un fund de lume, și așa va și rămâne până când dumneata nu vei pleca din fruntea judeţului.

Cu ce te poţi lăuda totuși, domnule Flutur? Cu niște bani daţi pentru rumegușul de la centrală sau pentru câteva miliarde alocate pentru liftul de la spital? Buni și ăia, însă nu e prea puţin pentru cetăţenii unui oraș care te-au „răsfăţat” de fiecare dată când le-ai cerut votul? Indiferent că erai în PNL-PLD sau PDL sau din nou în PNL. Prea puţin pentru cele aproape 2 mandate în fruntea judeţului.

Eu nu cred că transformarea Humorului vă aparţine. Aveţi merite pentru „forţarea” obţinerii statutului de staţiune turistică pentru Gura Humorului, și cam atât. Dacă aș fi de acord cu cei care vă atribuie dumneavoastră meritele pentru ceea ce reprezintă acum acest fost oraș minier, i-aș lua din meritele primarului, și nu ar fi nici corect, nici adevărat.

De fapt așa-zisul ajutor dat humorenilor vi se datorează într-o mică măsură, iar acesta are raţiuni electorale. De fapt este vorba despre un pariu făcut între primarul Ursaciuc și premierul Tăriceanu, și a fost ceva în genul: „Îl baţi pe Flutur și PLD-ul lui, îţi dau 150 de miliarde pentru oraș!”.

PNL-ul a obţinut atunci un scor zdrobitor, iar Tăriceanu s-a ţinut de cuvânt, iar alocarea acelor bani au fost o mană cerească pentru oraș. Știu acest lucru deoarece primarul Dornei de la acea vreme, Constantin Huţanu, era foc și pară pentru un asemenea mod de lucru, considerat de noi toţi, de altfel, de tip „bananier”, „republică sud-americană” samd.

În ultima campanie aţi minţit și în legătură cu tronsonul de drum Iacobeni-Cârlibaba. Știţi foarte bine că v-am luat interviuri în timpul campaniei electorale din iarna lui 2016, chiar când se făcea organizarea de șantier la Ciocănești. În timp ce primarii Radu Ciocan și Gabriel Danciu se arătau rezervaţi și sceptici, refuzând să pună un pariu cu mine când le-am propus acest lucru, dumneata o dădeai înainte cu asfaltările, cu marea deschidere spre Maramureș.

În urmă cu 2 săptămâni chiar s-a discutat pe televiziunile naţionale că drumului Borșa-Cârlibaba-Iacobeni i-au fost tăiate finanţările pe 2018! Care mai e rostul dumitale în fruntea judeţului dacă nu poţi face mai nimic pentru judeţ, și chiar nimic pentru Dorna și Țara Dornelor? Nu crezi că o DEMISIE ar fi extrem de onorantă, salvându-vă imaginea, acum la final de carieră?

Dar nu, dumneata nu renunţi! Înainte, tot înainte tovarăși, spre dezastrul final! Și asta pentru că v-a lipsit întotdeauna simţul realităţii. Tupeul extraordinar pe care l-aţi avut vi l-a anihilat, iar aici mă refer la faptul că nu v-a tremurat vocea când aţi bătut câmpii în faţa primarilor din Țara Dornelor despre spitalul „regional” de la Dorna, un spital care să deservească întreaga zonă.

Dumneata ai idee câte spitale de acest gen sunt în ţară? Dar mai ales, ce implică un asemenea spital? Și nu numai din perspectiva finanţării, ci și a personalului. Cel mai nefericit e Dumitru Pardău de propunerile dumitale delirante. Nici bine nu intrase în anonimat cel mai longeviv deputat pe care l-am avut, că hop vii dumneata și-i dezgropi toate minciunile pe care ni le-a servit în 3 campanii electorale: spital nou, drumul Panaci-Bilbor, Coșna-Grădiniţa, ca să nu mai vorbim despre gazul metan, poate cea mai mare gogoriţă electorală pe care ne-aţi servit-o amândoi.

Așa că lasă-ne în pace cu promisiunile, cu arătatul degetului spre PSD, cu scuzele de 2 bani pe care ni le servești samd. Ai avut în perioada lui Băsescu-Boc cea mai mare putere pe care a avut-o vreun politician sucevean de la Emil Bobu încoace. Nouă la ce ne-a folosit? Dornenilor, sucevenilor? Cu ce ne-am ales noi de pe urma funcţiei importante pe care a-i deţinut-o la vremea aceea?

Care sunt marile proiecte pe care le-ai implementat în Dorna sau Țara Dornelor? În afară de gargară, ne-ai mai servit ceva? Am mai discutat cu dumneata despre treburile astea, și știu ce-mi vei răspunde, și anume că le-ai dat dornenilor funcţii importante la judeţ și în cadrul puterii centrale de la București (Pardău, deputat și secretar al Camerei Deputaţilor; Dulgheru, Proboteanu și Drăgan în instituţii deconcentrate ale statului; Gorea, președinte al Agenţiei Nucleare), și că ei trebuiau și puteau face mai mult pentru noi.

De trebuit da, trebuiau să facă mai multe, însă de putut, ajungeau tot la dumneata. Așa că despre ce vorbim, domnule Gheorghe Flutur? Despre un singur lucru: să nu mai îndrăznești să le spui unor copii: „Hai, ajunge, c-avem treabă!”.

Fotografii din articol via SuceavaLIVE și Gheorghe Sologiuc

5 comentarii publicate:

  1. Florian S.

    Da, e scris bine și la obiect, cu excepția de a face referire că PSD-ul ar fi făcut mai multe. Mai multe nelegiuiri și praf în ochi! Toți sunt niște gunoaie!

  2. Alivanca cu finetti

    Dacă ar fi după mine, în Ținutul Dornelor, de la Argestru la Panaci, Neagra și Poiana Stampei, ar trebui să se organizeze un referendum și în el să se ceară părerea asupra posibilității de alipire (trecerea în subordinea administrativă) la județul Bistrița-Năsăud. Bistrița e aproape, drumul e mai bun și mai scurt, oamenii de acolo sunt mai ok și destupați la creier (știu asta pentru că am lucrat mult timp cu ei), la Cluj se face carte și se câștigă mai bine ca la Iași. Precis treburile ar fi mai bune și mai corecte așa! Să rămână Flutur și gașca lui cu groapa de gunoi și cu toți lingăii lui, că tot nu știe care sunt granițele Bucovinei și tot spune că Bucovina și interesele lui se opresc la Humor. Mai avea unele interese și pe la Iacobeni, dar le-a mutat mai aproape de el. Mai mare dezastrul pentru noi cu guvernarea asta de penali și mandatele lui Flutur. Așa ceva nu s-a mai văzut. Huo!

  3. Bucovineanul

    Putem să-i turnăm un cazan de smoală lui Flutur în cap, dar am fi nedrepți total, din 1990 nu a făcut nimic niciun politician pentru Vatra Dornei. Doar interese murdare și de grup politic, dar dâmbovițean. Dorna mai are câteva locuri de muncă pe la Romanel, câteva pensiuni, compexul balnear doar când are bilete de tratament încât e și mirare cum funcționează Kaufland, Penny Market, Unicarm și restul comerțului. Tineretul se uită cu jind spre vestul european, spre un loc de muncă plătit binișor.

    Aspectul de oraș mizerabil, de la infrastructura realizată prin aranjamente și de proastă calitate și până la toate celelalte mișmașuri. Consilierii locali au în minte doar o încrengătură de aranjamente doar pentru apărarea intereselor lor. Ce proști din Dornaa încă mai cred că au votat oameni care să promoveze interesele dornenilor? Ce amăgire! De fapt „ceaunul cu rahat” ar trebui să ni-l turnăm noi singuri în cap pentru că nu i-am întrebat niciodată pe candidați; să vedem ce ați făcut și ce aveți de gând și dacă nu vă țineți de cuvânt jurați să vă dați imediat demisia sub semnătură?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *