Trecând zilele trecute prin faţa primăriei, mi-am aruncat privirea asupra pereţilor exteriori ai clădirii, iar ceva m-a făcut să mă opresc pentru o clipă. Chiar deasupra intrării principale (unde mereu se preface că menţine ordinea un poliţist municipal), atenţia mi-a fost atrasă de un panou luminos cu ”La mulţi ani”.
Deşi ştiu sigur că angajaţii au fost prea leneşi să mai dea panoul jos, deşi au trecut 6 luni de la cumpăna dintre ani, aleg să cred, la cum arată oraşul, că edilii se pregătesc să sărbătorească ”comunizarea” oraşului nostru. Iar de-aici „La mulţi ani!”-ul. O să auzim de acum la ştiri ”accident pe raza comunei Vatra Dornei” sau ”în componenţa comunei noastre intră şi satele Argestru şi Roşu”.
„Specialiştii” din primărie au cablul panoului pregătit, trebuie doar ca nea Ilie să dea semnalul, adică ”bagă bârzoiu şela în priză, uă. Sâ pocneascâ pietardilii, sâ sâ ştii câ-n mandatilii mieli am făcut Duorna cuomunâ”.
Atenţie, cadeeeee…
Să las pentru moment comunizarea târguşorului nostru şi să mă comport ca oamenii mari, pentru că eu sunt micuţ, un adolescent frustrat ce visez la un alt destin pentru orăşelul pe care-l iubesc şi pe care-l duc la pierzanie unii care-s mult mai „micuţi” decât mine, dar care se dau mari „gospodari”.
Mi-am data seama că mi-e frică să mai trec pe lângă primărie. Nu pentru că ar fi oameni răi în spatele monumentului, care fumează, beau sau sparg seminţe, ci pentru că într-o zi turnul primăriei o să pice şi nu vreau să fiu eu ”norocosul câştigător”. Chiar dă semne că se clatină şi numai de-a dracu’ s-o clătina atât de tare într-o zi, încât o să pice peste monumentul eroilor, iar domnu’ primar o s-o lase mai moale cu depunerea de coroane.
Să-ţi pice turnul primăriei în cap e o realizare, pentru că în loc să spui că ţi-a pus Dumnezeu mâna-n cap, spui ”mi-a pus dom’ primar mâna-n cap, cu indolenţa lui”. Asta da realizare! Oamenii o să vorbească cel puţin 3 zile despre norocul tău: „Îl ştii pe ăla de i-o căzut turnu în cap?” „Mai trăieşte?” „O pierit?”
Indolenţi, da’ patrioţi
Am mai observat ceva trist, în plimbările mele prin târguşorul decrepit. Ceva ce îmi spune că oraşul nostru a dat într-o depresie sinucigaşă şi nu mai e nimic de făcut, gata, e terminat. Multe steguleţe tricolore, atmosferă veselă într-un cadru funebru.
Mai nou, marginile podului au fost revopsite şi sunt negre, iar cazinoul arată şi mai gol, dar şi mai distrus ca niciodată. Florile de pe pod par a fi coroanele care atestă moartea oraşului, simbolic, desigur.
Această rubrică e un pamflet şi trebuie tratată ca atare!
Vorba vine că-i pamflet, este trist de fapt, dar adevărat. Clădirea Cazinoului arată mult mai rău ca după război. Rușine celor care au condus și încă conduc acest orășel.
Comuna primitivă, date fiind drumurile, reparatiile ce se fac şi nu mai spun de Cazinou, care a fost lăsat în paragină de zici că a fost bombardat din Al Doilea Război Mondial, şi ruinele cetăţilor de peste 5-600 de ani, nu arată așa rău ca această bijuterie unică, poate se așteaptă prăbuşirea acestuia, ca mai apoi să-şi facă cineva o bodegă pe terenul de sub clădire şi care să fie vândut cu câteva sute de euro pe metrul pătrat. Câștigul unor popi. Nu-i bag pe toţi într-o oală, sunt popi și popi.