Discutând recent despre nuvela “Ferma animalelor” cu elevii mei în cadrul unui opţional de literatură, mi-a venit ideea unui editorial despre “animalul politic” şi despre cum ajung noii aleşi să fie “mai egali decât alţii”. Porcii, noii conducători, renunţă în final la animalism, ajungând chiar să meargă în două picioare. Ei sunt noii stăpâni, iar restul animalelor, nedumerite, nu mai sunt în stare să facă diferenţa dintre porci şi oameni.
În timp ce idealurile animalelor din fermă se fac praf, porcii îşi văd visul împlinit, transformându-se în ceea ce urau la început cu toţii. În ceea ce-i priveşte pe ai noştri conducători, pentru că şi noi ne trezim ciclic în plină alegorie orweliană, în afară de osânza care li se adună din abundenţă în diferite părţi ale corpului, a obrazului care le devine extrem de gros sau a conturilor puse şi ele la îngrăşat, mai putem vorbi şi despre ştergerea memoriei.
Trecerea de la troacă la fotolii de piele se face în felul următor: îţi tragi băşica de porc pe cap (procedeu folosit în Mongolia pentru înrobire), stai la soare, părul începe să-ţi crească invers, iar odată ajuns la creier, nici nu mai ştii cum te cheamă, darămite să-ţi mai aduci aminte ce le promiteai oamenilor hămesiţi de schimbare şi care stau şi acum în praf şi noroi, singura ocupaţie a lor fiind aceea de a-ţi observa… împorcirea.
Sau poate, la fel de bine, noii conducători care au pus stăpânire pe “fermă” într-un mod şi mai autoritar decât fostul stăpân nici n-au fost vreodată altfel, iar funcţia si privilegiile le-au scos doar porcismul la suprafaţă. Iar asta neînsemnând altceva decât o POFTĂ nemărgită de bani, mandate şi privilegii. Dacă în alegoria orweliană porcii sfârşesc prin a se ridica în două picioare, la noi fenomenul e invers, oamenii ajungând să se folosească de toate patru, în dorinţa de atotstăpânire.
În timp ce alte ferme prosperă, la noi idealismul lasă locul totalitarismului (nimeni nu mai are curaj să vorbească), iar progresul, justiţia, egalitatea încep să dispară din mintea tuturor, tăcerea, înfricoşarea şi resemnarea luând locul curajului şi entuziasmului. În încheiere, dacă ar fi să-l parafrazez pe un celebru jurnalist, întrebat fiind dacă “animalul politic român” este porcul, acesta a răspuns “dacă ar fi porcul, am duce-o mult mai bine”.
Din păcate e omul, acel om care e mai porc decât porcul, care nu are în comun cu acest biet animăluţ decât “pofta”, dar care este infinit mai mazac, mai josnic şi mai nesătul, odată ajuns la “troaca abundenţei”.
Mda, probabil că lumea ar fi uimită dacă anumiți oameni ar arăta în viața de zi cu zi așa cum le este caracterul și sufletul. Grea dilemă ar avea ceilalți, cum să-i socotească? Oameni sau altceva? Sau probabil extratereștri.
Nu sunt de acord. Acest editorial este oglinda libertății de exprimare prost înțeleasă.
Ce vorbiți, domnul Nicu! V-ați învățat să auziți numai laude și aplauze! Ei bine, aceeași părere o am și eu despre clasa politică! Și ca mine încă alte multe persoane! Prin urmare libertatea cuvântului, câștigată în decembrie 1989, este arma cu care poporul poate lupta împotriva celor care odată aleși au trecut în categoria bine descrisă de acest editorial.