Știrile zilei de18 ianuarie 2022

Programul „Paștele în Bucovina” se va derula în perioada 9-23 aprilie 2017

Consiliul Județean Suceava a anunțat pe site-ul propriu că ediția din anul 2017 a programului „Paștele în Bucovina” va fi derulat între 9 și 23 aprilie 2017. Programul va cuprinde demonstrații de ouă încondeiate, concerte, târguri și expoziții cu tematică pascală.

La Gura Humorului și Calafindești vor fi desfășurate concursuri inedite de ciocănit ouă vopsite. În același timp, Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești va fi programat pentru perioada 1-2 aprilie 2017.

„Nicăieri în lume și, cu siguranță, nicăieri în România, oamenii nu se potrivest atât de bine cu locurile în care trăiesc și cu simbolurile pe care le-au ridicat la tot pasul, de la muzeele ce păstrează vie tradiția străbunilor, până la bisericile și mănăstirile din patrimoniul UNESCO, pentru care sunt renumiți în întreaga lume. Temători de dreapta judecată a lui Dumnezeu, pe care au ilustrat-o în diverse culori și cu deosebită măreție în frescele de pe zidurile mănăstirilor ctitorite de marii domnitori ai veacurilor al XV-lea și al XVI-lea, bucovinenii sunt oameni înstăriți, gospodari, veseli, iscusiți la vorbă, iubitori de oaspeți și apriji păstrători ai tradițiilor strămoșești”, se arată în pliantul programului „Paștele în Bucovina”.

ZIUA 1: În prima zi vă invităm la Suceava, la un tur al orașului, organizat de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Suceava sau individual, în care să descoperiți istoria unui vechi târg transformat în capitală a Moldovei. Veți vizita cele mai importante muzee și biserici din oraș, respectiv: Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk”, Biserica „Sf. Înviere”, Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean, Biserica „Sf. Dumitru” și Muzeul de Istorie.

ZIUA 2: Drumul Ouălor Încondeiate: Suceava, Gura Humorului, Vama, Moldovița, Sucevița, Rădăuți, Suceava. Se pot vizita Muzeul Obiceiurilor Populare și Mănăstirile Humor și Voroneț din zona Humor, Muzeul Oului din Vama, Mănăstirea Moldovița din Vatra Moldoviței și Muzeul Ouălor Încondeiate din Moldovița, Mănăstirea Sucevița, Centrul de Ceramică Neagră Marginea și Mănăstirea Bogdana din Rădăuți. În localitatea Moldovița se poate face o plimbare cu Mocănița „Huțulca”, în care veți putea surprinde satul tradițional bucovinean și peisaj ce îți taie răsuflarea.

ZIUA 3: Plimbare în natură pe traseele de drumeție sau nordic-walking, relaxare la centrul spa al pensiunilor la care sunteți cazați, iar spre seară, participare la Slujba de Înviere și sfințirea coșurilor pascale.

ZIUA 4: Participarea la diferite acțiuni, evenimente, concerte, expoziții ce au loc în zona în care v-ați cazat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.