Aglomerările de gheață de pe râurile Dorna și Bistrița fac în continuare probleme municipalității Vatra Dornei. O cantitate uriașă de blocuri de gheață a rămas blocată la confluența celor două râuri care tranzitează stațiunea Vatra Dornei. Primăria a cerut ajutorul de urgență al ISU Bucovina și al Administrației Naționale Apele Române.
În momentul de față, la Vatra Dornei sunt desfășurate utilaje și personal de muncă, astfel că se află în curs intervenții de amploare pentru degajarea albiei râului care se îndreaptă spre comuna Dorna Arini și Gheorghițeni. ISU și Apele Române au trimis la Vatra Dornei un personal de intervenție de aproape 20 de persoane, alături de mai multe utilaje de mare tonaj. Se lucrează cu două excavatoare cu braț lung, un buldozer, două excavatoare cu braț scurt, două camioane și o autoutilitară.

fotografie via svnews.ro
La locul intervențiilor se află și primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, alături de viceprimarul Marius Râpan, subprefectul județului Suceava, Ionuț Crețuleac, dar și numeroși reprezentanți ai ISU Bucovina și ai Administrației Naționale Apele Române. Pe 15 februarie, directorul general al Apelor Române, Emil Vamanu, declara:
„Pentru ca utilajele să poată pătrunde în albie, s-a procedat la defrişarea a 600 de metri pătraţi de vegetaţie, la amenajarea unui drum de acces şi a două rampe. S-au extras din albie 2.000 de metri cubi de gheaţă, realizându-se un şenal de 40 de metri lungime pe malul drept al râului Bistriţa şi un şenal de circa 50 de metri pe malul stâng. Intervenţia continuă până la deblocarea confluenţei celor două râuri, fiind deosebit de dificilă din cauza grosimii gheţii şi a adâncimii apei”, a declarat directorul general.
Primarul Municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, alături de viceprimarul Marius Râpan, urmăresc îndeaproape desfășurarea de forțe de intervenție de pe raza orașului. Acesta și-a rezervat puțin timp pentru o declarație de presă. Iată ce a avut de spus primarul:
„Se lucrează pe râul Bistrița, mai jos de confluența cu râul Dorna, acolo unde s-a format acestă pâlnie. Au sosit de la ISU Bucovina și de la Apele Române mai multe utilaje cu capacitate mare de lucru și iată că se lucrează cu spor. Astăzi se intervine în zona liniilor de curent de înaltă tensiune, unde s-a oprit alimentarea pentru a se putea lucra în siguranță. Mii de metri cubi de gheață au fost deja scoși pe ambele maluri”, a declarat primarul.
În continuare, primarul municipiului Vatra Dornei susține că în bazinul Dornelor sunt necesare utilaje de intervenție în astfel de cazuri. Ilie Boncheș ia în calcul achiziționarea unui excavator cu braț lung pentru ca pe viitor să se prevină situațiile de acest gen. Mai mult, municipalitatea se gândește la modificarea proiectului Ciocănești-Sabasa, care prevede îndiguiri ale apelor care trec prin comuna Ciocănești.
Primarul crede că se poate renunța la construirea unor diguri în zonele care nu reprezintă un risc major și interveni mai aproape de Vatra Dornei. Această măsură vine ca o dorință de a evita, pe viitor, producerea de inundații și distrugerea gospodăriilor și imobilelor de pe raza municipiului.
Lasă un răspuns