Perspective îngrijorătoare

“Danemarca e o închisoare!”, exclamă prinţul Hamlet în cea mai faimoasă piesă de teatru scrisă vreodată. Dacă ar fi fost contemporanul nostru, Shakespeare ar fi găsit cu siguranţă un personaj care să spună: “Europa e o închisoare”, şi asta deoarece scenariul la care se lucrează spre acest deznodământ duce. “Marele Frate” de peste ocean nu-i putea lăsa pe europeni fără un “Patriot Act”, adică acea lege prin care drepturi cetăţeneşti sunt anulate, pe motiv de “siguranţă naţională”.

Nu mai au mult nici europenii până să strige, ca şi americanii după atentatul de la 11 Septembrie: “Luaţi-ne libertatea, numai protejaţi-ne!” De la Războiul Rece încoace, de la apocalipsa nucleară care părea iminentă, Europa nu a cunoscut o stare mai paranoidă ca cea din perioada actuală. Nici cel mai bun scenariu n-ar fi putut face ca lucrurile să le iasă atât de bine obsedaţilor de control din vârful puterii mondiale sau europene.

Pentru români, dar şi pentru unele state din est, va fi un deja-vu, pentru că “industria securismului” are o tradiţie marcantă. Noua forţă de tip militar dezvoltă acelaşi tip de structură ca şi armata tradiţională (eşalonul superior: organizare, concept; eşalonul mediu: management de date, parte tehnică; eşalonul ultim: forţa brută).

Pentru nivelul de intervenţie brută, s-ar putea adopta modelul de succes implementat la noi, cu singura diferenţă că securiştii zeloşi, racolaţi de comunişti din categoriile sociale defavorizate, vor fi reprezentaţi de o bună parte dintre refugiaţii islamici de sex masculin, care vor fi “integraţi” cu scopul de a contracara orice mişcare de nesupunere din spaţiul Uniunii Europene.

E la mare căutare “forţa de bâtă”, şi cine altcineva s-o facă (poliţia bavareză nu mai cere cetăţenia germană pentru angajările din rândurile ei)? Se va trece de la Pactul Nord-Atlantic, alcătuit din armate naţionale care conlucrează, la o armată supranaţională, europeană. Astfel, armata care va apăra orice pericol extern va fi secondată de o altă structură militară care să monitorizeze pericolul intern, să preîntâmpine atacuri de tip terorist, dar şi de eventuale revolte ale populaţiei, mai mult sau mai puţin justificate.

N-o să mai fim suspectaţi de lipsă de patriotism, ci de antieuropenism. Ne vom gândi de două ori înainte să spunem sau să scriem ceva. Am dezvoltat deja o autocenzură care vine din teama de a nu ni se închide perspective profesionale sau sociale, dacă un anumit lucru va fi interpretat ca fiind ideologic “greşit”.

“Restul e tăcere!”, şopteşte prinţul Hamlet înainte de a-şi da sufletul. Și nouă ne-a mai rămas doar tăcerea, striviţi de ideologii, prinşi între fronturile religiilor, dar şi captivi ai unor moduri de viaţă.