Dorna, încă departe de ce era în ‘89

Am intrat în cel de-al 7-lea mandat de când trăim în lumea liberă, iar din ceea ce se poate vedea cu ochiul liber, şi luând în considerare proiectele pe care le-a vehiculat în campanie actualul primar, chiar şi un mandat reuşit în proporţie de 100% nu va aduce Dorna acolo unde era în 1989.

Iar când spun acest lucru nu mă refer doar la cum arată oraşul, ci și la ceea ce mai reprezintă ca destinaţie turistică. Decăderea, abandonul, indiferenţa au făcut ca şi Dorna, ca atâtea alte oraşe din ţară, să treacă prin trauma postcomunistă. Astfel, partea economică şi socială, dar mai ales cea politică, şi-au pus amprenta pe construcţiile din oraşul staţiune, urâţindu-l peste măsură, atât prin construcţiile noi, cât şi prin imobilele degradate. Nu există “boală” în România de care să nu fi suferit şi noi: distrugerea industriei locale, depopularea, clădirile lăsate în paragină, kitsch-ul, decăderea culturală, şi, mai grav, decăderea morală.

Dispariţia industriei (Regnafor, Foresta, Ucrups, ICIL, Cooperativa Meşteşugărească, Industria Minieră etc.), a lăsat Dorna să funcţioneze cu un singur motor: turismul, în special cel balneoclimateric. Dorna e ca un adult care suferă de depresie, care nici tânăr nu mai e, care începe să realizeze că şi-a ratat aproape 30 de ani din viaţă şi care încearcă, după ce i-a lăsat pe tot felul de indivizi să-i conducă viaţa, să se schimbe în bine.

Oportunităţi ratate

Frustrarea dornenilor este evidentă, putând fi constatată şi la alegerile nu demult încheiate. Foarte mulţi nu s-au mai dus la vot, iar primarul reales a câştigat pe un vot negativ, fiind votat, ca de atâtea ori, “răul cel mai mic”. Surpriza a fost reprezentată însă de votul pe linie dat echipei acestuia, arătând că aşteptările sunt uriaşe. Dornenii s-au uitat spre realizările celor din Gura Humorului, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, care s-au trezit cu mult mai devreme din această maladie postcomunistă.

Proiectele pe care le-au implementat administraţiile acestor oraşe sau cele pe care urmează să le implementeze au completat unele dotări ale oraşului pe care noi le-am pierdut: baza de agrement, cinematograful, baia comunală, pârtia de sanie, infrastructura stradală samd. Oraşul staţiune a excelat doar în privinţa orgoliilor politicienilor, la administratori mediocri ai banului public, la oameni care au ajuns în posturi cheie, dar care nu au iubit oraşul.

Bani risipiţi aiurea

Zăbovesc puţin la partea cu banii risipiţi, bani care nu numai că nu ne-au schimbat viaţa în bine, ci care au îndatorat oraşul pentru decenii. Avem şi categoria banilor care nu au fost atraşi din cauza lipsei proiectelor, a luptei dintre primarii pe care i-am avut cu parlamentarii sau preşedinţii de consilii judeţene, dar şi a banilor risipiţi pe studii de fezabilitate care nu au avut nicio finalitate, dar care însă au fost plătite gras de la bugetul local. Suntem “prea săraci ca să facem lucruri de mântuială”?

Ei bine, cei care ne-au condus tocmai asta au făcut. Şi ce-am făcut noi? Le-am tot dat votul, indiferent că a fost vorba de primar, consilieri locali sau parlamentari. Asfaltările se fac în continuare prost, pavelele din centru trebuie înlocuite, piatra cubică de pe Luceafărului, Ouşorului, Diecilor, Vasile Deac, Negreşti, a dispărut. Cele 4-5 milioane de euro care s-au cheltuit pentru reabilitarea parcului ar fi putut să-l transforme în ceva cu mult mai atractiv.

A văzut careva dintre cei care au proiectat şi implementat proiectul cum arată parcul din municipiul Bistriţa? Dar pârtia de schi, care a înghiţit şi ea câteva milioane de euro? Dar patinoarul? Care, dincolo de faptul că e prea mic, e pe punctul de a avea nevoie de alte investiţii. În rest, un teren de sport care vara nici măcar nu poate fi folosit, un asfalt prost pe un teren de tenis în zona Runc, câteva trotuare cu pavele, câteva alveole spre râul Dorna, apoi din nou pavele pe o pietonală din centrul staţiunii şi cam atât. FRUSTRANT!

Aceste milioane de euro cheltuiţi ineficient ar fi putut fi direcţionaţi spre lucrări de o calitate superioară, şi obiective care stau de ani de zile pe o listă de aşteptare care nu mai apucă niciodată să fie realizate. Dar despre creditele luate din bănci pentru asfaltări? Credite pe care încă le plătim, fără ca scopul pentru care au fost luate să fi fost atins. Poate că frustrarea şi furia dornenilor s-ar mai fi potolit dacă măcar cineva ar fi fost tras la răspundere pentru toată această situaţie: un oraş înglodat în datorii, dar neatractiv pentru turişti ca urmare a lipsei infrastructurii, a agrementului, a părţii ambientale samd. Dorna e un oraş îmbătrânit.

Centrul oraşului, deşi are clădiri de patrimoniu, e un amalgam de kitch şi degradare. Peste tot tronează cablurile de pe stâlpi, panourile publicitare, faţadele murdare sau vopsite strident, lambriurile din plastic, piatra decorativă, gresia sau faianţa, la care se adaugă un pasaj subteran, a cărui întrebuinţare mai ţine doar de necesităţile fiziologice ale unora, precum şi o fântână arteziană nefolosită. Iar tot ceea ce fac edilii pentru ca orăşelul să nu aibă aer de oraş minier, ci de staţiune turistică, e să-l măture noaptea, să mai stropească străzile cu o cisternă închiriată, să mai cosească iarba pe ici pe colo, sau să mai aştepte ca râul Dorna să spele mizeriile blocate sub poduri.

Proiecte care trebuiau făcute până acum

Singurele proiecte pe care actualul primar le-a vehiculat în campanie ţin de bun-simţ şi nu de o viziune de dezvoltare a oraşului. Fie că e vorba de iluminat public, de asfaltarea unor străzi sau de terenuri de sport pe terenul secundar de fotbal, toate acestea nu sunt decât lucruri normale pentru un oraş din mileniul trei. Cele enumerate mai sus urmează a fi făcute prin atrageri complicate de fonduri europene, care necesită timp. Dacă adăugăm şi perioada de implementare, atunci ideea de bază a articolului se susţine.

Şi toate astea într-un moment în care comuna Poiana Stampei a inaugurat o sală de sport modernă şi o piscină. Finalul acestui mandat, pe care ni-l dorim cu toţii reuşit în proporţie de 100%, ne va găsi în cel mai bun caz cu câţiva kilometri de asfalt în plus, cu becuri noi pe stâlpi şi cu două terenuri de sport realizate prin dispariţia unui stadion. Atât şi nimic mai mult! În cel mai bun caz, cu o schelă la fosta clădire a cazinoului, care să mimeze că se încep lucrările, sau o prelată nouă, care să ascundă ruina.

Cazinoul, simbolul neputinţei

Chiar dacă am reface tot ce s-a stricat în acest oraş timp de 3 decenii, emblema oraşului, abandonată şi în ruină, va atârna pe toate imaginile pe care orice turist din orice colţ al lumii şi-ar face-o, vizitând staţiunea. Fără reabilitarea acestui monument, orice realizări spectaculoase s-ar face în oraş, tot nu va putea şterge imaginea simbol a unei staţiuni de peste 150 de ani.

Întreaga zonă este în suferinţă, nu doar imobilul. Primăria, prin foştii primari, n-a făcut mare lucru nici când clădirea era încă funcţională şi nici când era în administrarea noastră. Prin pasivitate, a pierdut dreptul de administrare a acesteia. Acum, birocraţia românească împiedică pe moment desfăşurarea procedurilor “normale” şi legale pentru obţinerea drepturilor de administrare. Peste toate acestea, orgoliile actualului administrator al clădirii fostului cazinou împiedică găsirea unor legale de finanţare în scopul reabilitării monumentului.

Ce se poate face pe termen scurt

În ciuda lipsei unei baze de agrement, a unui parc de aventură, edilii trebuie să se concentreze pe partea ambientală din centrul oraşului, dar şi pe infrastructură. Trebuie URGENT declarată o “stare de necesitate” privind construitul în oraşul staţiune, iar la aceeaşi masă pot fi invitaţi specialişti care au legătură cu urbanismul, arhitectura şi estetica urbană.

Aerul decrepit, sentimentul de abandon şi delăsare trebuie să părăsească oraşul. Spiritul civic trebuie să crească în perioada următoare, iar implicarea consilierilor trebuie să fie una reală. Trebuie să punem umărul cu toţii, în aşa fel încât şi administraţia şi cetăţenii să poată realiza un minim de obiective fără de care orice administraţie nu îşi poate evalua pozitiv mandatul.