Ziua Internaţională a Zăpezii a fost sărbătorită, pentru al patrulea an consecutiv, pe pârtiile Parc şi Veveriţa din Vatra Dornei. Câteva sute de copii aflaţi pe cele două pârtii duminică, 18 ianuarie, au participat la jocurile şi concursurile organizate de monitorii Şcolii de Schi Euroski şi s-au distrat pe parcursul întregii zile la numeroasele activităţi organizate pe zăpadă, dans pe pârtie în clăpari, carnaval, concursuri şi jocuri interactive specifice iernii: schi, sanie, tubing.
Gratuităţi la echipament şi la monitorii de schi
Evenimentul iniţiat de Federaţia Internaţională de Schi are scopul de a promova activităţile pe zăpadă, ca mod sănătos şi benefic de petrecere a timpului liber, în special pentru tineri. Obiectivul principal al World Snow Day este atât acela de a creşte numărul celor care practică sporturile de iarnă, cât şi de a educa şi informa, oferind, timp de o zi, copiilor care nu ştiu să schieze sau sunt începători, lecţii cu cei mai buni monitori din oraş şi echipament gratuit din partea unui centru de închirieri.
Împărţiţi în grupe în funcţie de experienţa pe care o au în schiat, copiii şi tinerii au învăţat în ora de schiat gratuit cum să coboare în siguranţă pe pârtie, procedeul de frânare în plug, ocolirea cu schiurile paralele sau succesiuni de viraje scurte. Lecţiile de iniţiere cu monitori atestaţi pentru schi şi snowboard au fost oferite de Şoala de Schi Euroski din Vatra Dornei, începând cu orele 10:00, 13:00 şi 15:00. Accesul gratuit la pista de snowtubing a fost permis la orele 9:00 şi 18:00, echipamentul gratuit pentru schi şi snowboard a fost oferit de Centrul de Închirieri BANU, începând cu orele 15:00 şi 16:00, iar pe pârtia Veverița s-a urcat gratuit, începând cu orele 12:00 şi 17:00.
Pentru că schiurile, clăparii, beţele pentru schiori şi plăcile de snowboard oferite gratuit s-au terminat repede, iar numărul tinerilor prezenţi la baza pârtiei fără echipament de schi era destul de mare, instructorii de la Euroski au organizat mai multe concursuri.
Efort considerabil pentru a avea pârtii bune
Primarul Ilie Boncheş a precizat că la Vatra Dornei se vor organiza în continuare evenimente prin care să fie promovată ideea de mişcare atât iarna, cât şi în celelate anotimpuri, când au loc deja binecunoscutele maratoane. Edilul dornean i-a felicitat pe toţi cei care au ales ca destinaţie de weekend staţiunea Vatra Dornei şi i-a felicitat pe administratorii pârtiilor pentru că au depus un efort considerabil pentru a face funcţionale toate pârtiile din staţiune şi pentru că se implică ca acestea să arate şi să se menţină în condiții foarte bune şi mulţi schiori să opteze pentru domeniul schiabil de aici.
”Îi felicit pe toţi cei prezenţi la Vatra Dornei pentru că au dorit să sărbătorească Ziua Mondială a Zăpezii alături de noi, pe cele trei pârtii care arată impecabil, cât şi pe cei prezenţi pe toate pârtiile din lume. Merită să preluăm această iniţiativă a Federaţiei Internaţionale de Schi, să arătăm că suntem tineri şi frumoşi pe pârtiile lumii. Vă doresc din suflet viaţă lungă, frumoasă şi sportivă”, a spus primarul Ilie Boncheş.
Cursa mascotelor pe schiuri
La ora 14:00 s-a dat startul în cea mai aşteptată cursă pe schiuri, cea a mascotelor. Alături de cei mici au fost monitorii de schi de la Şcoala Euroski, care au avut rolul de a-i coordona pe cei mici pentru a merge corect printre popicii amplasaţi pe pârtie. Cursa mascotelor pe schiuri a reunit pe pârtia Parc zeci de copii îmbrăcaţi în zâne, prinţi, zmei, piraţi, feţi frumoşi, muşchetari, indieni, dinozauri şi multe alte personaje din desenele animate. Însoţiţi de instructori, cei mici au coborât de câteva ori printre jaloanele montate pe porţiunea de baby schi a pârtiei în aplauzele părinţilor şi ale schiorilor profesionişti. Pentru efortul depus au fost răsplătiţi cu premii şi diplome.
”Celebrăm a patra ediţie a Zilei Mondiale a Zăpezii. În numele Federaţiei Internaţionale de Schi vă mulţumesc că sunteţi astăzi pe zăpadă, pe schiuri, aici la Vatra Dornei. Este Ziua Mondială a Zăpezii şi o celebraţi alături de peste 600.000 de copii din peste 600 de locaţii, din 45 de ţări din întreaga lume, care participă la activităţi pe zăpadă. Vatra Dornei, alături de Şcoala de Schi şi Primărie, este iniţiatoarea acestui proiect în România şi de aceea aşteptările sunt mari de la noi”, a declarat Petru Grigoraş, director Euroski.
Diplome semnate de preşedintele FIS pentru toţi participanţii
Organizatorii, Federaţia Internaţională de Schi, Şoala de schi Euroski Vatra Dornei şi Primăria Vatra Dornei, au făcut şi câteva workshop-uri scurte şi distractive în care copiii au fost instruiţi cu privire la beneficiile practicării sporturilor de iarnă pentru sănătate şi la măsurile de securitate, care trebuie respectate pe pârtie. Toţi participanţii la evenimentul desfăşurat sub girul Federaţiei Internaţionale de Schi au primit diplome semnate de preşedintele FIS.
Ziua Mondială a Zăpezii este un eveniment lansat de Federaţia Internaţională de Schi în anul 2011, fiind continuarea unui proiect lansat în anul 2007, Bring Children to the Snow; proiectul iniţial fiind destinat în exclusivitate copiilor. World Snow Day se desfăşoară concomitent pe întreg mapamondul, prin care se doreşte atragerea tineretului, în special a copiilor, către practicarea sporturilor de iarnă.
Evenimentul din 18 ianuarie a dat posibilitatea copiilor şi familiilor acestora să se bucure, să exploreze şi să experimenteze bucuria zăpezii prin jocuri şi concursuri specifice iernii. Sezonul de schi continuă la Vatra Dornei în condiţii foarte bune, pârtiile sunt funcționale, iar stratul de zăpadă bătătorită măsoară minim 30 de centimetri.
Lasă un răspuns