Ce mă râd!
Unii politicieni râd ca proștii! Te întrebi de ce? Oare nu pentru că vor să acopere ceva? Dacă nu lipsa realizărilor, măcar lipsa cuvintelor! Să-ți spună ce, de fapt? Că dacă nu face niciun politician nimic pentru țara asta, de ce-ar face ei? Că toți sunt la fel, nu? Și de ce-ar da tocmai ei socoteală? Păi lumea îi bârfește, iar când dau nas în nas cu ei, se gudură ca un maidanez scăpat de gloanțele tembele ale tembelilor fără soluții. Și atunci, nu ne merităm noi soarta? L-am trimis pe monșer la îmbuibeală prin votul nostru, că deh, e de-al nostru, și dacă nu face ceva pentru noi, putem măcar să-i batem obrazul când îl vedem pe stradă. Aiurea! Cine i-a bătut vreodată obrazul? Suntem o adunătură jalnică de frustrați care trimitem la îmbogățire și parvenire din 4 în 4 ani, niște indivizi care au slana groasă-n obrăjori. Dorința asta de a rămâne la “ciolan” atâta vreme, te înspăimântă. Îngurgităm prostiile o dată la 4 ani, apoi dăm la rațe între alegeri, de sila proprie, pentru că ne-am lăsat păcăliți din nou. Vrăbiile sunt tot pe gard, iar noi am scăpat și ciorile din mână. În schimb am avut revelații: în țara asta, șoriciul nu se extrage doar din porc, ci și din politicieni. Să ne lingem pe bot, că doar cu atât vom rămâne, cu…revelațiile!
Japonezii trăiesc în Japonia
Când mai auzi că miniștri japonezi, sau chiar funcționarii din primării, își fac harachiri, pen’că nu merge treaba ca lumea, nu poți să nu te întrebi ce-ar trebui să facă ai noștri reprezentanți, când nimic nu mai merge? Păi se scobesc în nas cu unghia de la degetul mic, scuipă sămânța în palma rămasă liberă, după care râgâie, printre bocetele de a se fi născut în țara asta de proști. Ce neșansă să nu fi avut și noi o cultură a samuraiului! Nu mai jeleam “Unde ești tu Țepeș, doamne?”, pen’că și-ar fi luat băieții singuri gâtul la primul eșec administrativ, și nu mai așteptau ca sulița supremă a voievodul să le străpungă poponețul. Așa, noi rămânem cu depopularea națiunii, cu lehamitea, și în final cu indiferența, iar ei, cu biștarii la teșcherea, și cu eternitatea scaunului pe buci…
Fluizii Roji, cei care-și întreabă mamele de ce i-au născut în Dorna
Această rubrică este un pamflet și trebuie tratată ca atare
Lasă un răspuns