Acțiuni în cadrul Lunii plantării arborilor la Vatra Dornei

Printre liceenii care s-au implicat în activităţile organizate în cadrul „Lunii plantării arborilor” se numără şi un grup de elevi din clasele a IX–a şi a X-a de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava, conduşi de prof. Carmen Amorăriţei, care, în cadrul unei excursii la Vatra Dornei organizate în săptămâna „Şcoala Altfel”, au vizitat Parcul Naţional Călimani şi Ocolul Silvic Vatra Dornei.

Specialiştii din cadrul Administraţiei Parcului Naţional Călimani i-au întâmpinat pe tineri la sediul modernului centru de vizitare al parcului din Şaru Dornei, unde le-au prezentat informaţii, imagini, machete, filme despre flora, fauna şi peisajele montane deosebite din această arie protejată. Elevii au vizitat şi unul dintre obiectivele aflate în custodia Parcului Naţional Călimani, și anume Tinovul Şaru Dornei.

plantare_copaci_vatra_dornei_2

Reprezentanţii Ocolului Silvic Vatra Dornei le-au prezentat tinerilor frumusețile naturii de pe valea Bistriţei, de la Vatra Dornei la Zugreni, din masivele Giumalău şi Rarău, o pepinieră şi un solar din cadrul ocolului şi le–au oferit informaţii depre principala activitate a silvicultorilor din această perioadă: asigurarea regenerării pădurilor prin plantarea de noi arbori.

Datorită timpului nefavorabil, activitatea practică s-a limitat la plantarea unui număr redus de puieţi de molid. Prin toate acţiunile la care au participat cu entuziasm, elevii au conştientizat, o dată în plus, cât de importantă este pădurea în viaţa oamenilor şi cât de necesară este protejarea ei în fiecare moment.

Un articol trimis de Ocolul Silvic Vatra Dornei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *