Cernăuți, un mare centru cultural românesc (partea a doua)

Revenind cu partea a II-a a imaginii Cernăuțiului din perioada interbelică după monografia lui Constantin Loghin – „Cernăuții”, apărută la Cernăuți în anul 1936, încerc să le reamintesc cititorilor de aura capitalei Bucovinei de altă dată. În anul 1490, existau în Cernăuți două biserici de lemn, care au ars, iar pe timpul ocupației austriece, la început, ființau două biserici, care au fost mutate: Biserica Sf. Treime, care a servit ca primă biserică episcopală, fiind ridicată de episcopul Dosoftei Herescul și care a fost mutată în anul 1874 la Clocucica și biserica domnească, clădită de Nicolae Mavrocordat (1709-1716), transportată în 1779 la Șerăuții de Jos. În locul ei s-a ridicat o altă biserică de lemn, mutată în 1876 la Caliceanca.

Mutându-se episcopia Rădăuților la Cernăuți, s-a clădit în grabă un palat episcopal (1782-1783), care însă s-a prăbusit în 1790. Pe locul vechii clădiri s-a înălțat Complexul Noului Palat Mitropolitan, care s-a terminat succesiv, fiind sfințit în 1882. Mitropolia are trei clădiri distincte: partea din stânga cuprindea biserica seminarială și Facultatea de Teologie. Clădirea pincipală este cea din mijloc, unde în sala sinodală a avut loc instoricul eveniment de la 28 noiembrie 1918. O altă placă comemorativă din această sală amintea de inaugurarea festivă a Universității Românești din Cernăuți în prezența regelui Ferdinand și a reginei Maria (24 octombrie 1920).

În spatele Mitropoliei se întinde cel mai plăcut și liniștit parc al orașului, parcul mitropolitan. Peste drum de Mitropolie se află monumentalul Cămin Al Preoților. La Cernăuți existau și capele ortodoxe, pentru nevoile ceremonialelor militare s-a ridicat Biserica Unirea, lângă Spitalul Militar, str. Cuciurul Mare. A existat în Cernăuți și o mânăstire de călugărițe, recunoscută în anul 1908. Celelalte culte au avut și ele numeroase lăcașuri de închinare. În general orașul a fost sărac în monumente, câteva monumente austriece, care au fost depuse la muzeu. Cel mai important monument până în 1940 a fost Monumentul Unirii, inaugurat la 11 noiembrie 1924 în prezența familiei regale și a guvernului român, opera sculptorului Burcă și a arhitectului Ștefanescu.

Odată cu acest monument a fost dezvelit și Monumentul Eroilor din cimitirul orășenesc. Un alt monument ostășesc a fost dedicat ostașilor din regimentul 41 infanterie din Cernăuți, căzuți pe timpul războiului (Primul Război Mondial). În parcul Arboroasa vizavi de Liceul „Mitropolitul Silvestru” se află bustul marelui poet român Mihai Eminescu, din 1933.

Cernăuțiul a devenit, după 1918, un important centru industrial, care alimenta aproape toată Bucovina, nordul Basarabiei și o parte a Moldovei cu produsele sale industriale, industria fiind reprezentată în județ printr-o serie de întreprinderi mari. La Cernăuți și în județ existau industria lemnului, alimentară, textilă, chimică, metalurgică și a materialelor de construcții.

La Cernăuți s-a creat și Casa de Economii căreia în anul 1868 i s-a adăugat și Casa de Amanet. Cu timpul aproape fiecare bancă austriacă mai mare și-a deschis o filială la Cernăuți. După 1918, aceste sucursale au început să dispară sau și-au găsit locul sub firme românești: din perioada austriacă a rămas Banca Regională, iar de la București au venit Banca Națională și Banca Românescă.

În 1936, municipiul Cernăuți avea 5 spitale: Spitalul central „Regele Carol”(1886), Spitalul de boli mintale și nervoase (1900), Institutul ginecologic și obstretic „Dr. Gheorghian”, maternitatea, Spitalul de Copii (1908) și Spitalul Israelit. În afară de aceste spitale mai funcționau în Cernăuți: dispensarul Societății pentru profilaxia tuberculozei, Ambulatorul antiveneric, 6 dispensare pe lângă fiecare circumscripție medicală din Cernăuți, un dispensar pentru boli de ochi, un dispensar mixt pentru studenți și 4 dispensare ale societății Principele Mircea.
Primăria întreținea un oficiu pentru infirmi, iar comunitatea evreiască încă unul, în strada Cuciurul Mare funcționa un Azil de Noapte.

Mai exista un institut antirabic și un laborator de igienă. În oraș mai funcționau instituții de asistență și ocrotire socială, ca orfelinate, cantine școlare și cele pentru săraci. Între 1936 și 1938 a fost construită Policlinica municipiului Cernăuți, fiind la acea vreme o mare realizare în domeniu, clădirea avea un subsol folosit, parter, 4 etaje și o mansardă. Ca urmare a activității acestor instituții enumerate, în Cernăuți, mortalitatea prin boli contagioase era minimă.

În organizarea spitalelor un mare merit revine medicilor români ca: dr. Aurel Țurcanu, organizatorul și primul director al Spitalului de boli nervoase, doctorul Popescu, a fost organizatorul și primul director al maternității, iar dr. Ion Bodea a fost organizatorul și primul director al Spitalului de Copii, să nu-i uităm pe chirurgii de excepție: dr. Cobilanschi și Gheorghian. În timpul stăpânirii austriece la Cernăuți existau 2 consulate, cel român și cel rus, iar în perioada interbelică au existat: consulatul austriac, cehoslovac, german, olandez, polonez, suedez și francez.

Municipiul Cernăuți este o așezare foarte frumoasă și are împrejurimi pitorești ca pădurea Horecei sau Țeținei, ceea ce făcea posibil organizarea unor foarte frumoase excursii, iar pentru îndrumarea turismului exista pe lângă prefectura județului Cernăuți un birou de turism. Autorul monografiei spunea că șoseaua Cernăuți-Hotin era una din cele mai bune din țară. Mai sunt în Cernăuți clădiri importante cum ar fi fostul Hotel de Moldavie, unde au avut loc reprezentațiile trupelor Tardini, Pascaly, Millo. Cea a Teatrului Vechi, care a existat între anii 1877 și 1935, în ultimele decenii fiind cinematograf, a fost demolat, în locul lui s-a ridicat modernul Palat al Asigurărilor Sociale.

N-aș vrea să închei acest capitol despre capitala Bucovinei, fără a scoate în evidență rolul acesteia în cultura de limbă germană. În diverse volume și articole scriitorii și ziariștii germani apreciau că peisajul literar bucovinean și-a dobândit specificul în mare măsură datorită centrului ei orășenesc-burghez Cernăuți. Făcându-se o comparație, se notează că unii scriitori din Transilvania, Banat și Bucovina au fost tipăriți și cunoscuți în Germania. Specificul din Banat și Transilvania a avut un caracter conservator-regionalist, Bucovina însă cu centrul ei Cernăuți și multinaționalitatea ei a fost o regiune literară unică în felul ei, care însă a fost distrusă după cel de-al Doilea Război Mondial. Această regiune a avut contacte strânse cu modernismul spuneau specialiștii nemți în domeniu.

Literatura de limbă germană în Bucovina are o vechime de 150 de ani, cu toate acestea în perioada austriacă între anii 1860-1914, n-a apărut o literatură remarcabilă. Aceasta a apărut în perioada interbelică românească la Cernăuți, unde s-a cristalizat un mediu literar atât de elocvent și diferențiat, cum nu s-a mai aflat în nici o altă perioadă și în nici o altă regiune a literaturii de limbă germană din România. În Bucovina exista în mai mică măsură pericolul ca această literatură să fie influențată din exterior, prin diferite impulsuri. În Basarabia anilor `30, literatura germană a stat sub influență nazistă, în timp ce în Transilvania domneau tradiția și conservatorismul. În ce privește experimentele literare și artistice, Cernăuții a depășit cu mult celelalte orașe ale țării.

Închei prin a face precizarea că, Cernăuții, așa cum au existat până în anul 1940, nu mai există astăzi. Într-o carte ce a apărut în anul 1993 la Cernăuți și la Viena, autorii subliniază faptul că Bucovina și Basarabia au aparținut principatului Moldovei și amintesc de pactul Hitler-Stalin. Privită de la Viena, Bucovina se conturează ca cel mai răsăritean capăt, adesea uitat al unei Austrii istorice, care nu mai există, pe când observatorul român se află geografic în centrul istoriei sale naționale. Autorii dedică 30 de pagini nordului Bucovinei din zilele noastre, sudul regiuniii neintrând în preocupările lor. Cele mai multe pagini sunt dedicate Cernăuțiului. Aici autorii au stat de vorbă cu reprezentanții autorităților, cu intelectuali de diferite naționalități, cu profesori universitari, cu reprezentanți ai românilor cernăuțeni. Din acest dialog a rezultat un tablou real al situației actuale din nordul Bucovinei și Cernăuți.